Nunta săptămânii la Vaslui. Sergiu și Elena și-au dorit să fie nedespărțiți (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu și Elena Amarandei
Sergiu și Elena Amarandei

Elena Morariu (23 de ani) și Sergiu Amarandei (24 de ani) și-au unit destinele pentru vecie la sfârșitul săptămânii trecute.

Cei doi tineri îndrăgostiți s-au cunoscut în urmă cu 5 ani. Au vorbit pentru prima dată prin telefon, cea care a făcut-o pe „Cupidon" fiind o prietenă comună de-a lor. A urmat ziua în care s-au întâlnit, s-au văzut și și-au dat seama că vor fi împeună pentru tot restul vieții.

Visul li s-a împlinit cu adevărat sâmbăta trecută, atunci când în prezența părinților, a rudelor, prietenilor, dar și a nașilor și-au jurat iubire veșnică, atât în fața ofițerului de stare civilă, cât și în fața lui Dumnezeu.

Sergiu și Elena au spus DA la Starea Civilă

Dă click pe poze pentru a vedea imagini cu cei doi îndrăgostiți

„Putem spune că dorința noastră de a fi nedespărțiți s-a împlinit și suntem foarte fericiți", ne-a mărturisit proaspătul ginerică. „Este o zi unică, o zi în care Dumnezeu a decis să ne unească pe vecie. Pentru o mine este o zi specială, deoarece de mică am visat să fiu mireasă", ne-a spus și Elena.

Tinerii însurăței ne-au mai dezvăluit că își doresc un băiețel și o fetiță și că, deja au vorbit cu barza ca și acest vis să devină realitate în cel mai scurt timp. După slujba religioasă, cei doi îndrăgostiți au petrecut într-un restaurant din Vaslui împreună cu cei peste 130 de persoane invitate la eveniment.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite