Vaslui: Avalanşă de contracte de muncă înregistrate la ITM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De frica pedepsei cu închisoarea, patronii s-au grăbit să declare angajaţii pe care, cel mai probabil, îi plăteau la negru. Într-o singură săptămână, la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui au fost luate în evidenţă circa 600 de contracte de muncă, de două ori mai multe faţă de media anterioară.

Noul Cod al Muncii, intrat în vigoare la începutul acestei luni, a băgat spaima în agenţii economici din judeţ. De teamă că pot ajunge după gratii dacă sunt prinşi că folosesc forţă de muncă fără acte, aceştia au început să bată la uşile Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui pentru a solicita relaţii şi ulterior să se înregistreze în baza de date electronică cu noi angajări.

„În ultima săptămână numărul contractelor de muncă pe judeţul Vaslui a crescut cu 600. Este o cifră importantă dacă ţinem cont de faptul că până acum aveam cel mult 1.000 de contracte încheiate pe lună", ne-a declarat Adina Harabagiu, inspector șef adjunct al ITM Vaslui.

Pedeapsa cu închisoarea

Potrivit Noului Cod al Muncii, patronii care nu întocmesc acte celor pe care-i primesc la muncă riscă sancţiuni cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei pentru fiecare persoană găsită, valoarea fiind chiar şi de cinci ori mai mare decât până acum. Inspectorii vasluieni pun această avalanşă pe seama controalelor demarate săptămâna trecută împreună cu cei de la Garda Financiară, Poliţie şi Jandarmerie pentru depistarea cazurilor de muncă la negru.

Inspectorii de muncă au verificat aproape 20 de firme din judeţ şi la finele verificărilor au aplicat două amenzi, în cuantum de 27.000 de lei. „Am prins un angajator din domeniul construcțiilor care avea la muncă doi angajați fără forme legale. Dacă ceștia din urmă au scăpat de amendă, angajatorul a fost sancționat cu suma de 27.000 de lei. Acesta este şi scopul acţiunilor efectuate în această perioadă. Să-i determinăm pe angajatori să declare munca şi numărul de contracte să crească", a mai adăugat Adina Harabagiu.

Vasluienii salută noua prevedere

Potrivit noului Cod al Muncii, acolo unde sunt depistaţi mai mult de cinci angajaţi la negru se consideră faptă penală şi se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 2 ani. Amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei vor primi şi cei găsiţi la serviciu fără acte.

Vasluienii salută această nouă prevedere din legislația muncii. „Eu nu sunt de acord cu noul Cod al Muncii, dar această prevedere este singura care vine în ajutorul angajatului. Chiar dacă multă lume muncea la negru pentru bani mai mulți, așa e mai bine, deoarece se pot asigura și la bătrânețe", ne-a spus  Vasile Râmbu, de 32 de ani, funcționar public.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite