Văcarul ajuns episcop îşi face de cap la Vaslui sub ochii şefilor Bisericii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serafim Vasluianul se visează patriarh său măcar mitropolit, susţin foştii săi apropiaţi. Ionuţ Dorobăţ (Serafim Vasluianul), cel care a devenit peste noapte episcop la Copăceana, a pierdut susţinerea clericilor din cadrul Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi.

Cele mai aprigi acuze vin chiar din partea lui Veniamin Ilie, preotul brăilean care a fost cel mai mare susţinător al lui Serafim. Mai mult, Veniamin a şi postat pe bloguri un comunicat prin care cere caterisirea lui Serafim pentru că ar fi căzut în erezie şi ar fi slujit în biserică alături de eretici. „Îi împărtăşea pe oameni chiar dacă mâncaseră sau băuseră înainte. Pentru el, dacă cineva era bărbat, îl făcea imediat preot şi spunea că, dacă vrea, face câţi preoţi vrea el“, a explicat Veniamin.


Acesta a adăugat că la început a avut foarte mare încredere în Serafim, motiv pentru care l-a şi susţinut şi propus pentru a fi Episcopul Vasluiului. „După ce s-a văzut episcop şi-a data arama pe faţă. Făcea numai ce voia el, înjura pe toţi, nu asculta de Sfântul Sinod. Ba chiar am auzit că, la un moment dat, dormea cu o tânără în acelaşi pat într-o chilie de la Copăceana“, a precizat Veniamin, subliniind totodată că a cerut deja superiorilor ierarhici ca la următoarea întrunire a Sfântului Sinod să ia o hotărâre cu privire la Serafim.

„Eu pe acest om nu-l mai pot numi episcop. A muncit la  grajd la Mănăstirea Bujoreni. Fostul văcar nu trebuie să mai fie episcop. Nici măcare studii nu are“, a continuat Veniamin. Contactat telefonic, Serafim a refuzat să facă vreun comentariu. „Voi, presa, scrieţi doar ce vreţi. Aţi văzut şi pe acel site că încă nu am fost caterisit“, s-a limitat să spună Serafim.

Aspiraţiile spre mărire ale celor trei feţe bisericeşti care s-au aciuat în mica localitate vasluiană Copăceana au stârnit revolta şi, deopotrivă, amuzamentul opiniei publice. Povestea monahilor care au gândit „schisma“ din sânul Bisericii Ortodoxe Române a început în anul 2008 şi nu are încă un final. Veniamin Ilie, unul din cei trei, l-a repudiat recent pe Episcopul Serafim, deşi în urmă cu trei ani erau prieteni buni şi se susţineau  necondiţionat.


Îşi repudiază „şeful“


Veniamin chiar a intervenit pe lângă PS Andrian, Arhiepiscopul Chişinăului şi pământurilor Moldoveneşti, pentru ca Serafim să fie hirotonit Episcop pe 10 octombrie 2010. Acum, are de spus numai de rău despre „şeful“ său ierarhic.  „La scurt timp după hirotonire avea să-şi aprofundeze mândria şi să o exteriorizeze, fără a se mai feri de noi, cum făcea odinioară. Scopul său era deja atins. Nu-l mai interesa nimic. Disensiunile au apărut la hirotonia unui monah, Teodosie Neghiniţă, fost monah al Arhiepiscopiei Tomisului, pe care Serafim l-a hirotonit preot fără a avea cercetarea canonică“, punctează acum Veniamin.


El a adăugat că diferenţele de opinie dintre el şi Serafim s-au transformat imediat într-un limbaj vulgar, atât la adresa lui, cât şi a superiorilor ierarhici din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. „Noi, de pildă, care ne-am dat seama că interesul lui Serafim nu este de a se mântui sau de a ajuta şi pe alţii să se mântuiască şi am contrazis opiniile eretice ale acestuia, am fost numiţi «cârtitori», «răgălii», «puşcării» şi chiar «cretini». Consider că este un limbaj desprins din vocabularele familiarizate ale copiilor cu probleme, de prin şcoli cu cerinţe speciale“, a explicat preotul.Momentul rupturii dintre Serafim şi cel mai puternic susţinător al său a venit însă în momentul în care episcopul i-a dezvăluit lui Veniamin planurile sale prin care urmărea să ajungă mitropolit.

„Mi-a propus să aştept până când va hirotoni un nou Episcop, împreună cu Sinodul nostru, apoi să se separe şi să fie el mitropolit. Ei bine, şantajul copilăresc nu l-am putut trece cu vederea şi am anunţat autorităţile noastre eclesiastice, să fie cu luare aminte şi foarte atenţi în privinţa acestor gândiri greşite ale lui Serafim“, a precizat Veniamin. Serafim n-a vrut să comenteze acuzaţiile ce i se aduc. Însă, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“ la scurt timp după ce fusese hirotonit, Serafim afirma atunci că ambiţiile sale sunt să urce cât mai mult în ierarhia Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi. „Tot s-a spus despre noi că suntem o turmă fără stăpân. Acum am mers în Polonia şi am fost hirotonit episcop, astfel că pot să demonstrez că avem stăpân. Dacă BOR va continua să mă prigonească, până de Crăciun mă fac mitropolit, iar de Paşte o să fiu patriarh“, susţinea în noiembrie 2010 Serafim.


Serafim, hirotonit (şi) de Ioan Preoteasa


Ionuţ Dorobăţ (actualul Serafim) s-a născut în Fălciu, în urmă cu 30 de ani. După ce a absolvit opt clase, a intrat încă de la o vârstă fragedă în Mănăstirea Bujoreni, unde a fost rasoforit şi apoi călugărit sub numele Elpidifor. Acolo a avut „ascultarea călugărească“ la grajd, adică răspundea de îngrijirea vacilor. La scurt timp a părăsit mănăstirea şi a mers la Tomis, unde a servit ca vânzător de lumânări şi articole bisericeşti. Nemulţumit că nu poate ajunge preot, deşi avea doar opt clase, Elpidifor a plecat din Eparhia Tomisului şi l-a cunoscut pe controversatul Ioan Preoteasa. Acesta l-a hirotonit ierodiacon la Rugineşti – Vrancea, o parohie scandaloasă plecată/revenită din/în BOR, şi la câteva săptămâni ieromonah, la o capelă făcută în casa unui pretins-preot din Arad.

Episcopia Huşilor, reacţii fără efecte

Episcopia Huşilor a rămas aproape indiferentă faţă de evenimentele de la Copăceana. Singura reacţie a lui ÎPS Corneliul Bârlădeanul, episcopul Huşilor, a fost în ianurie 2010, când pe site-ul Episcopiei a publicat un comunicat în care afirma că monahii de la Copăceana „dovedesc faptul că scopul lor este de a crea confuzie în rândul credincioşilor, de a-i separa de turma lui Hristos cea adevărată şi de a produce schismă sau dezbinare în organizarea administrativă şi pastorală a Patriarhiei Române în general şi a Episcopiei Huşilor în special“. Între timp, la Copăceana au început să fie oficiate slujbe, iar Serafim a ajuns episcop. Cu toate acestea, reprezentanţii Episcopiei Huşilor nu au mai făcut nicio referire la aceşti călugări. Nici atunci când am solicitat un punct de vedere oficial. Asta deşi chiar şi Veniamin Ilie recunoaşte că acţiunile lui Serafim prejudiciază şi Biserica Ortodoxă Română. „Nici Episcopia Huşilor şi nici alte autorităţi nu au făcut nimic, chiar dacă prin acţiunile sale Serafim aduce un prejudiciu şi bisericii noatre dar şi BOR“, a spus Veniamin.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite