Ultraşii lui FC Vaslui sunt alături de handbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suporterii formaţiei FC Vaslui au demarat o amplă campanie de atragere a publicului la meciul pe care echipa locală de handbal, HC Vaslui, îl va susţine duminică cu CSM Bacău.

Considerat a fi ca şi o finală a Moldovei, partida dintre HC Vaslui şi CSM Bacău i-a mobilizat şi pe ultraşii de la FC Vaslui, care s-au decis să susţină echipa locală de handbal, demaraând o amplă campanie de atragere de spectatori.

Aceştia au lipit peste 100 de afişe în oraş, în licee şi şcoli, pe care au scris: „Vino să fim alături de echipă în unul dintre cele mai importante meciuri din lupta pentru promovarea pe prima scenă a handbalului românesc, acolo unde orașul nostru a fost reprezentat cu succes în trecut".

De asemenea, membrii Peluzei Nord promit o coregrafie şi un spectacol de excepţie la întâlnirea dintre HC Vaslui şi CSM Bacău, partidă ce va avea loc duminică, cu începere de la ora 12:00.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite