Tentativă de omor în comuna vasluiană Dăneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi vecini din satul Bereasa, A. Vasile şi B. Ghiorghi, s-au bătut cu o coasă, în urma altercaţiei viaţa lui unui dintre ei fiind pusă în pericol

Doi vecini din comuna Dăneşti, judeţul Vaslui, s-au bătut cu o coasă. Altercaţia între  A. Vasile, de 61 de ani, din satul Bereasa şi vecinul său, B. Ghiorghi, de 75 de ani, a avut loc pe 23 mai. Potrivit poliţiştilor, B. Ghiorghini, domiciliat în municipiul Iaşi, locuieşte fără forme legale în comuna Dăneşti.

"Din investigaţii efectuate a rezultat faptul că, în urma unui conflict spontan, B.Ghiorghi l-a lovit pe A.Vasile cu o coasă, în zona capului şi peste braţe. Agresiunea a fost comisă în faţa locuinţei lui B.Ghiorghi. B.Ghiorghi a fost reţinut pe bază de ordonanţă, iar astăzi va fi prezentat la Tribunalul Vaslui cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Victima, A. Vasile,  a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, fiind transferat apoi la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, unde s-a stabilit că bărbatului i-a fost pusă în pericol viaţa. Pentru efectuarea de cercetări, la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, ancheta fiind coordonată de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite