Taxe noi pentru vasluienii grăbiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taxele speciale vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2011 şi se vor aplica în cazul certificatului de urbanism sau al cărţii de iden-titate, care vor ajunge la solicitanţi în una-două zile.

Consilierii locali au aprobat ieri în şedinţă introducerea unor noi taxe pentru persoanele care vor să le fie eliberate documentele în regim de urgenţă.

Serviciul nu era valabil până acum, ceea ce a provocat nemulţumirea mai multor vasluieni care se vedeau nevoiţi să aştepte 10-30 de zile pentru un certificat de urbanism sau o carte de identitate. „Am hotărât să introducem aceste taxe pentru ca lumea să primească actele mai repede. Am avut probleme în trecut cu astfel de oameni care le voiau în aceeaşi zi şi noi nu le puteam oferi“, a declarat Eugen Boţ, şeful serviciului financiar local Vaslui.

Impozitele au scăpat de majorare

Plătitorii de taxe speciale au de achitat pentru obţinerea unui certificat de urbanism, scos la urgenţă 500 de lei, pentru cartea de identitate 100 de lei, iar pentru companiile care cer furnizarea de informaţii despre anumite persoane suma este de 20 de lei. Vasluienii consideră această decizie utilă chiar dacă vor trebui să plătească mai mult. „Este bine că s-a instituit această taxă. Dacă ai nevoie de un act şi îţi trebuie într-o zi, achiţi acea taxă şi apoi îţi ai actul. În orice ţară există această posibilitate“, a spus Ionuţ Ichim, manager.

Din fericire, impozitele pe clădiri şi autoturisme nu s-au majorat. Ele rămân la nivelul celor de anul trecut. „Chiar dacă se puteau ridica preţurile la impozite cu până la 20%, am preferat să le menţinem pe cele de anul trecut şi să avem un grad de încasare de până la 95%“, a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

6 milioane de lei restanţi

„Acum îmi pot permite să îmi achit taxele, dar dacă se măreau nu cred că le mai puteam achita. E un lucru bun că nu s-a majorat“, ne-a spus Georgeta Necula, pensionară. Nu toţi vasluieni sunt punctuali când vine vorba despre achitarea datoriilor faţă de bugetul local. Serviciul financiar al Primăriei Vaslui are de recuperat 6 milioane de lei, bani care provin în general din amenzi. Până în prezent şi-au achitat datoriile către serviciul financiar de peste 90% dintre locuitorii şi firme ale municipiului.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite