Şumi după 1-0 la Vaslui: „Am bătut cea mai bună echipă din campionat. Îmi pare rău pentru domnul Porumboiu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Şumudică
Marius Şumudică

Bucuros, dar nu la fel de arogant ca în dăţile precedente, antrenorul Braşovului explică modul în care le-a blocat vasluienilor tridentul magic Sânmărtean - Wesley - Adailton.

Şumudică a uitat parcă de problemele de sănătate pe care le invoca după înfrângerile cu Sportul şi Oţelul. Victoria de la Vaslui l-a vindecat ca prin minune parcă, dar nu s-a manifestat la fel de „violent" aşa cum a făcut la precedenta întâlnire cu trupa lui Porumboiu pe terenul acestuia.

„Sunt foarte fericit că am câştigat pe terenul celei mai puternice echipe din campionat. Nu am pierdut niciodată în faţa Vasluiului şi acum am păstrat tradiţia. Ştiam că sunt foarte tari şi ne-am luat măsuri. Am alternat marcajul în zonă cu cel om la om la oamenii lor de atac şi le-am blocat fundaşii centrali, pe care îi observasem că urcă foarte mult să ajute faza de construcţie", a explicat antrenorul Braşovului cum a provocat prima înfrângere a lui Augusto Inacio la Vaslui.

Şumi nu consideră însă că a scăpat deja de retrogradare. „Ceahlăul a bătut la Rapid, lucrurile se joacă. Dar dacă vom evolua ca în acest meci, sigur vom mai face multe puncte", a mai declarat tehnicianul oaspeţilor.

Rămâi pe vaslui.adevarul.ro ca să afli cele mai importante informații din oraș și județ.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite