Şpăgarii de la Albiţa şi Siret, liberi de mai bine de un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazurile de corupţie care au pus pe jar angajaţii de la punctele de trecere a frontierei din Suceava şi Vaslui s-au împotmolit în justiţie.  

Poliţiştii şi vameşii de la Albiţa şi Siret au intrat în atenţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie la începutul anului trecut. Zeci de persoane au fost săltate, arestate şi trimise în judecată, dar niciuna nu a fost condamnată.

Ping-pong cu dosarul şpăgarilor de la Albiţa

În februarie 2011, 53 de poliţişti de la Albiţa au fost duşi la audieri. Potrivit procurorilor, aceştia erau acuzaţi  că în perioada noiembrie 2010-ianuarie 2011, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au pretins, primit sau acceptat sume de bani ca mită, atât în nume propriu, cât şi în numele celorlalţi colegi, pentru a trece cu vederea şi a nu constata infracţiuni, contravenţii sau nereguli comise la trecerea frontierei de stat a României. În urma primelor audieri, 6 dintre oamenii legii au fost eliberaţi de acuzaţii, rămânând sub anchetă ceilalţi 47 de poliţişti.

Dosar plimbat de la Ana la Caiafa

Aceştia, trimişi în judecată în 15 aprilie 2011, s-au plimbat între Iaşi, Vaslui şi Bucureşti, fără să fie măcar audiaţi. Practic, magistraţii au pasat dosarul pentru că nu au stabilit ce instanţă trebuia să judece cauza. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Iaşi, care a constatat că nu este competentă în acest caz şi a trimis dosarul la Tribunalul Vaslui.

Şeful şpăgarilor de la Albiţa acuză că a fost arestat ilegal şi cere 500.000 de euro la CEDO

Magistraţii Tribunalului Vaslui au decis şi ei, pe 28 octombrie 2011, că nu îi pot judeca pe cei 47 de poliţişti. Dosarul a ajuns astfel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe 16 februarie 2012, Curtea Supremă a decis ca poliţiştii să fie judecaţi de Curtea de Apel Iaşi. Primul termen a avut loc în luna martie, însă Curtea de Apel Iaşi a decis să retrimită dosarul la DNA pentru refacerea rechizitoriului şi a anumitor acte din cursul urmăririi penale, după doar două termene.

Procurorii DIICOT l-au reţinut pe fostul directorul adjunct al vămii Sibiu

Prinşi beţi la serviciu

La sfârşitul anului trecut, tuturor celor 47 de inculpaţi din „Lotul Albiţa" li s-a ridicat interdicţia de a munci şi, astfel, toţi au fost puşi la dispoziţia Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF). Asta înseamnă că toţi au revenit la serviciu, primind doar sarcini administrative. Probabil, de bucurie, trei dintre ei au călcat pe bec şi au fost daţi afară după ce au fost prinşi sub influneţa băuturilor alcoolice în timpul serviciului.

Viloaiele şpăgarilor de la Vama Siret (FOTO)

„Măsura destituirii celor trei agenţi de poliţie de frontieră vasluieni a fost aplicată în baza Statutului Poliţistului, fără ca aceasta să fie contestată de vreunul dintre ei. Înainte de a fi daţi afară din serviciu, poliţiştii de frontieră în cauză desfăşurau doar activitate administrativă, de birou, fără ca ei să mai aibă dreptul la control documente sau la port de armă şi muniţie", a declarat Irina Mirică-Gheucă, purtătorul de cuvânt al IJPF Vaslui.

Aceeaşi situaţie şi la Suceava

 Şi în cazul dosarului „Şpagă în Vama Siret" procesul se derulează cu încetinitorul. Numărul mare de inculpaţi şi lipsa unora dintre avocaţi face ca procesul să aibă parte de tot felul de piedici procedurale. La mai bine de un an de la începerea dezbaterilor, Curtea de Apel Suceava este departe de a ajunge la un verdict. După ce au fost ridicate tot soiul de excepţii, respinse pe linie de judecătorul de caz, li s-a cerut inculpaţilor să-şi precizeze poziţia cu privire la acordarea de declaraţii.

Un lot de 17 vameşi şi poliţişti de frontieră de la Siret, trimis în judecată

O parte dintre cei trimişi în judecată au înţeles să se prevaleze de prevederile articolului 320, indice 1, Cod Procedură Penală, potrivit căruia recunoaşterea vinovăţiei aduce cu sine şi reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Şi-au recunoscut vinovăţia, nu şi valoarea prejudiciului stabilit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie un număr de cinci poliţişti de frontieră, în timp ce alţi doi inculpaţi au dat declaraţii prin care au precizat că banii pe care-i primeau erau pentru a plăti femeia de serviciu şi pentru a cumpăra materiale de birotică.

Vezi aici ce vile au şefii de la PTF Siret

La ultimul termen, din luna aprilie a acestui an, s-a reuşit şi audierea unuia dintre cei doi agenţi sub acoperire care au filmat şi înregistrat ambiental modul în care se lua mita în Punctul de Trecere a Frontierei Siret. Agentul sub acoperire „Mădălin Ionescu" a povestit că vameşii dădeau „şpaga în podul palmei", iar cel care coordona totul era comisarul Aurel Anea, fostul şef al PTF Siret, care „ştia mersul şi cu cine se poate lucre".

Acelaşi „Mădălin Ionescu" a povestit că ştie că vameşii luau de 2-3 ori mai mulţi bani decât poliţiştii de frontieră, motiv pentru care existau nemulţumiri în rândul ultimilor.

O parte din poliţiştii şpăgari de la Siret şi-au recunoscut vina. Au povestit avocaţilor că erau ameninţaţi pentru a se conforma

Structura centrală a DNA a trimis în judecată în aprilie 2011 un număr de 62 de poliţişti de frontieră şi 4 vameşi pentru faptul că ar fi creat un grup mafiot prin care permiteau intrarea în ţară, fără plata taxelor şi accizelor cuvenite, a unor mărfuri accizabile, gen ţigări, alcool sau carburant. Gruparea ar fi acţionat în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, iar prejudiciul stabilit de anchetatori se ridică la suma de 3.643.513 de lei.

 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite