Stiri din Vaslui

Sindicaliştii de la SC Rulmenţi SA au cerut salarii mai mari

9 ianuarie 2012, 05:14 |  Autor: Ionuţ Balaban | 

Cuvinte cheie: vaslui, adevarul, actualitate, negociere, salariu, sindicate, sc rulmenti sa, barlad,

SC Rulmenţi SA Bârlad

Vaslui

SC Rulmenţi SA Bârlad

 

Renegocierea salariilor este, în acest moment, principala activitate a sindicaliştilor de la fabrica bârlădeană de rulmenţi, însă, după prima rundă de discuţii din acest an, nu s-a ajuns la o înţelegere.

În timp ce sindicatele au cerut o majorare salarială cu 20 de procente, propunere înaintată încă de la finele anului trecut, conducerea societăţii nu este de accord şi oferă o creştere salarială de doar 5%.

„Considerăm că este mult prea mică propunerea avansată de conducerea firmei. Este mult prea puțin faţă de ceea ce ne-au cerut oamenii. Sperăm să ajungem la un consens și asta într-un timp scurt", a precizat președintele Sindicatului Liber „Rulmentul",Vasile Roșca.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Adolescent de 14 ani, acuzat de viol şi incest

    Un băiat în vârstă de 14 ani din localitatea vasluiană, Zorleni, a fost trimis, ieri, în judeca ...

    Bebeluşi intoxicaţi cu nitriţi

    Sorin şi Andrei Gheorghe, doi frăţiori în vârstă de unu, respectiv doi ani, din localitatea vas ...

    Clanul „Sportivilor“, prins cu arme de război şi cocaină

    Procurorii DIICOT au reţinut mai mulţi membri ai grupării, suspecţi de trafic de droguri şi de ...

    Bicfalvi e al Vasluiului

    Patronul stelei, Gigi Becali, a anunţat în direct la GSP TV că s-a înţeles cu finanţatorul galb ...

    Alegeri cu „scântei“ pentru şefia CSM

    Judecătoarea Alina Ghica (36 de ani) este noua şefă a Consiliului Superior al Magistraturii, î ...

    După Ungaria, Olanda?

    Olanda începe să alunece pe panta naţionalistă, urmând exemplul Ungariei. ...

    Topul liderilor care au salvat Europa de la colapsul economic

    Deoarece Europa are nevoie mai mult ca niciodată de un lider care să salveze continentul de la ...

    Bătăuşul fetiţei dintr-un supermarket din Bârlad s-a enervat că micuţa l-a înjurat

    Agresorul fetiţei de 11 ani din Bârlad şi-a recunoscut fapta şi riscă acum să facă închisoare p ...

    VIDEO Melodia care a bătut toate recordurile de pe YouTube: este cea mai vizionată, cea mai plăcută, dar şi cea mai detestată melodie

    Una dintre melodiile cântăreţului-adolescent Justin Bieber a reuşit să doboare toate recorduril ...

    Dicţionarul româno-moldovenesc. Fructele din Basarabia se traduc legume în româneşte!

    Studenţii basarabeni  care învaţă la Galaţi cer retragerea dicţionarului moldovenesc-român ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole