FOTOGALERIE „Incendiu” la Spitalul de copii din Bârlad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape de 100 de persoane care se aflau astăzi în interiorul unității sanitare au fost evacuate, în cadrul unui execrcițiu desfășurat cu ocazia zilei pompierilor.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui (ISU) spun că este pentru prima dată când un exercițiu de asemenea anvergură a avut loc în județul nostru. La simulare au participat, pe lângă pompieri, jandarmi, polițiști, militari dar și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Vaslui (DSP).

Pompierii au simulat un incendiu la etajul III al Spitalului de copii „Sfântul Nicolae”. „S-a intervenit cu patru autospeciale cu apă și spumă și o autoscară. Au fost evacuați 60 de copii și 30 de asistente, medici și personal auxiliar. Practic, a fost golit tot spitalul”, a declarat Neculai Olaru, inspector șef în cadrul ISU.

VEZI AICI GALERIE FOTO CU POMPIERII ÎN ACȚIUNE

După ce au mistuite „flăcările” de la spital, pompierii s-au deplasat la o benzinărie din marginea orașului, acolo unde s-a simulat acțiunea de descarcerare a două persoane implicate într-un accident de circulație.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite