Şeful de la Penitenciare: Interlopii pregăteau atacuri în închisori pentru a-şi elibera liderii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ion Băla, a declarat miercuri, la Vaslui, că în ultimii patru ani, au fost dejucate trei planuri ale teroriştilor care încercau să elibereze din închisoare mai mulţi lideri ai lumii interlope.

Se pare că aceştia aveau uniforme de poliţişti şi maşini cu însemnele instituţiei. Băla a declarat, că a fost vorba despre trei planuri de a scoate din închisoare lideri ai lumii interlope, care s-au petrecut pe parcursul a patru ani şi că ultima tentativă s-a petrecut în Bucureşti în urmă cu câteva luni.

„Planurile acestor grupări teroriste erau de eliberare a unor lideri interlopi aflaţi în sistemul de detenţie. Deţinem informaţii că aveau maşini inscripţionate cu însemnele Poliţiei şi cu dotările corespunzătoare, fiind îmbrăcaţi chiar şi în ţinute de poliţişti. Din fericire, am reuşit la timp destructurarea acestor reţele, mai ales că nu s-ar fi sfiit să folosească şi arme de foc", a declarat directorul ANP.

El a mai explicat, la Antena 3, că planurile au fost zădărnicite prin schimbarea coordonatelor în ultima clipă, au fost schimbate data sau traseul pe care urmau să fie transportaţi deţinuţii.

Băla a lăsat să se înţeleagă că liderii interlopi din închisoare comunicau cu membrii din exterior ai reţelei. Întrebat despre ce lideri ar fi vorba, menţionându-se numele lui Nuţu Cămătaru, liderul de la Penitenciare a spus că nu vrea să dea niciun fel de informaţie în acest sens.

Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost prezent, astăzi, la Vaslui, la inaugurarea unui penitenciar nou din oraş, investiţie care se ridică la 2,8 milioane de euro. Întreaga construcţie, ce va fi finalizată la sfârşitul acestui an, se ridică la 4,2 milioane euro şi este realizată cu bani de la bugetul de stat.

Intră pe
vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite