Scandal la un seminar pe tema gazelor de şist! GISC Bârlad: „Au făcut lobby pentru Chevron“
0Un seminar organizat, ieri, la Centrul de Afaceri din Vaslui pe tema impactului asupra mediului în cazul exploatării gazelor de şist s-a transformat în discuţii aprinse între repreznetanţii Grupului De Iniţiativă al Societăţii Civile (GISC) Bârlad şi cei de la prezidiu.
La evenimentul organizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, printre invitaţi s-au numărat şi profesorul academician Nicolae Anastasiu, fostul preşedinte al Societăţii Geologice din România, şi profesorul universitar Mihai Şaramet, profesor la departamentul Geologie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie a Universităţii „Al. I. Cuza" din Iaşi.
La întâlnire au participat câţiva primari, directori de instituţii deconcentrate, oameni de afaceri şi conducerea Camerei de Comerţ din Vaslui, cea care a fost intermediarul acţiunii.
În sală şi-au făcut apariţia, neinvitaţi, şi membrii GISC din Bârlad, cei care i-au pus la zid pe marcanţii oameni din ştiinţă, acuzându-i că fac lobby pentru compania Chevron care doreşte să extragă gaze de şist din judeţul Vaslui prin metoda fracturării hidraulice.
Discuţiile aprinse au avut la bază întrebări logice, simple la care se aştepta un răspuns simplu. „Este sau nu periculoasă metoda fracturării hidraulice?", aceasta a fost una din întrebări la care distinşii profesori geologi de la prezidiu „nu au ştiut" să dea un răpuns simplu. Eschivându-se în spatele termenilor pompoşi din domeniu, specialiştii de la prezidiu au primit, de asemenea, o lecţie de geologie de la unul din membrii GISC, doctorul Gabriel Sava, culmea, fost elev al academicianuli Nicolae Anastasiu.
Membrii GISC Bârlad nu s-au lăsat convinşi de explicaţiile date de specialişti
Cu şi fără argumente
Reprezentanţii societăţii civile au venit foarte bine documentaţi la această întâlnire, spre surprinderea disperată a organizatorilor, care au preferat să amâne nişte răspunsuri pentru o eventuală întâlnire viitoare.
„Am avut nenumărate discuţii cu reprezentanţii Academiei Române, dar şi cu alţi specialişti din domeniu. Cei mai mulţi ne-au confirmat că această metodă este criminală. Dumneavoastră aţi venit să ne spuneţi numai ce e frumos, dar nu şi despre pericolele ce ne aşteaptă! De ce nu spune nimeni ce s-a întâmplat în, Ecuador, spre exemplu, acolo unde o zonă s-a transformat în deşert în câţiva ani. Cine ne dă nouă garanţia că nu se va întâmpla nimic cu noi şi copiii noştri?!", a spus Neculai Rotaru, membru GISC.
„De ce atâta grabă pentru exploatarea acestor gaze dacă tot există un factor de risc? De unde veţi lua apă, în condiţiile în care apa reprezintă o problemă majoră în judeţul Vaslui?....Suntem deschişi oricăror discuţii, dar în condiţiile în care veniţi cu ceva concret pe înţelesul tuturor. Voi fi primul care îmi voi da acordul pentru exploatarea gazelor de şist dacă voi convins că nu există niciun risc", a spus şi doctorul Gabriel Sava
Duminică, 23 septembrie, de la ora 14:30, la Universitatea Ecologică din Bârlad asociaţia „Vira" organizează un seminar intitulat „Gazele de Şist-un subiect deschis" la care este invitat să participe oricine are un cuvânt de spus despre această temă.
Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!
