Şapte persoane au ajuns la spital după ce au fost implicate într-un accident de circulaţie lângă Vaslui (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din fericire, niciuna dintre victime nu a decedat, ele aflându-se la Spitalul Judeţean de Urgenţe Vaslui, unde sunt ţinute sub supraveghere.

Accidentul s-a petrecut în această dimineaţă, în jurul orei 8.00 pe DN15 D, în apropierea municipiul Vaslui. Conducătorul unei Dacii 1300 se deplasa dinspre Vaslui spre Negreşti. La un moment dat, a efectuat o manevră de depăşire fără a se asigură şi a intrat în plin într-o Dacie 1307, ce se deplasa regulamentar.

image

A fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare

În urma coliziunii, toate cele şapte persoane aflate în cele două autoturisme au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Vaslui. Din fericire, ele au scăpat cu viață și sunt în afara oricărui pericol.

image

La locul accidentului s-au deplasat cinci echipaje ale ambulanței

Circulaţia a fost blocată în zonă mai bine de o oră.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite