Saloanele-grajduri de la spitalul din Bârlad au fost închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost nevoie de intervenţia presei pentru ca reprezentanţii Spitalului de Urgenţă să închidă saloanele infecte de la secţia de neurologie.

Două dintre saloanele de la secţia de neurologie a Spitalului „Elena Beldiman" din Bârlad au fost închise ieri. Conducerea unităţii a decis să evacueze pacienţii din încăperile dezafectate ale secţiei.

Citeşte IMAGINI INCREDIBILE DIN ROMÂNIA ANULUI 2011/ Pacienţi puşi câte doi în pat în saloane pline de mucegai

Decizia a fost luată în urma unui articol apărut ieri în „Adevărul de Seară" prin care se arăta în ce condiţii sunt trataţi pacienţii de la secţia amintită. Aceştia erau nevoiţi să stea în încăperi pline de igrasie şi printre prize izolate cu o bucată de hârtie.

 DSP a demarat un control

„Eu chiar mă bucur că a apărut acest lucru în presă pentru că nu ştiam nimic despre ce se întâmplă acolo. Pacienţii din cele două saloane vor fi mutaţi în secţiile de oncologie şi oftalmologie. Din păcate, nu vom mai putea interna mai mult de 40 de pacienţi pe neurologie, pentru că doar atâtea paturi avem acolo", ne-a spus Viorel Petcu, managerul spitalului bârlădean.

Acesta a mai precizat că la imobilul respectiv vor începe lucrări de modernizare.

„Aşteptăm să vină căldura şi după aceea vom începe lucrările la exterior. Trebuie să izolăm cu polistiren pereţii pentru că acolo se infiltrează apa, de asta a apărut această problemă. Nu pot spune exact când vor începe lucrările şi cât vor costa", a mai spus Petcu.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică din Vaslui (DSP) au demarat şi ei un control pentru a vedea în ce condiţii sunt trataţi pacienţii de la spitalul bârlădean.

„Acţiunea este în desfăşurare aşa că nu putem vorbi încă de sancţiuni până nu se va încheia. Săptămâna viitoare vom avea rezultatele controlului", ne-a spus Mihaela Topliceanu, purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui.  

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite