STOP VOT! Vasluienii şi-au votat medicii cu care se mândresc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Timp de două săptămâni, cititorii site-ului vaslui.adevarul.ro au votat doctorii cu care se mândresc. Veţi afla poveştile celor mai iubiţi medici vasluieni începând de luni, 6 noiembrie.

Campania a început în prima parte a lunii octombrie. Clasamentului a fost întocmit de reporterii „Adevărul de Vaslui" pe baza propunerilor venite de la cititori şi de la specialişti din domeniu, precum şi de la conducerile spitalelor

Iată criteriile de care s-a ţinut cont:

Reputaţie şi integritate
-  cât de cunoscut este medicul pe plan local, însă pentru faptele sale bune bune, nu pentru scandalurile în care a fost implicat!

CV-ul doctorului -  studiile aprofundate, cursurile de specializare, cărţile publicate şi premiile obţinute pentru efortul depus ar trebui să constituie bile albe pentru doctorul nominalizat.

Inovaţie şi cercetare - dacă a participat la operaţii în premieră pentru comunitatea în care activează, dacă a avut interventii medicale cu un grad înalt de dificultate finalizate cu succes, ori a făcut proiecte prin care a reuşit să doteze spitalul cu aparatură performantă, înseamnă că merită să fie nominalizat!

Nu primeşte şpagă - este extrem de important ca medicul nostru să respecte jurământul lui Hipocrate şi să nu-şi condiţioneze actul medical de primirea unor bani sau cadouri. Dacă ştii astfel de medici, spune-ne şi nouă!

În topul preferinţelor cititorilor au fost medicii Mioara Daşcău, medic generalist, Victoria Pavel, medic neonatolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui şi Nelu Tătaru, medic chirurg la Spitalul Municipal din Huşi.

Clasamentul final va fi întocmit în urma consultării juriului de specialitate. Veţi afla poveştile celor mai iubiţi medici începând de luni, 6 noiembrie, pe vaslui.adevarul.ro.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite