Record de împrumuturi acordate de CARP Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi vârstnici din judeţul Vaslui Au trecut pragul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) pentru a se împrumuta cu bani ca să poată pune câte ceva pe masa de Paşte.

În luna martie, la CARP Vaslui s-au acordat împrumuturi record care se ridică la suma de 413.800 de lei. Faţă de o lună obişnută, sumele acordate sunt cu 100% mai mari, în condiţile în care şi numărul cererilor au fost de două ori mai mare. Potrivit lui Traian Pascu, preşedintele CARP Vaslui, 157 de bătrâni au ales să se împrumute cu bani pentru a sebucura de bunătăţi la sărbătorile Pascale.

„Din păcate, nu doar masa de Paşte e problema. Mullţi dintre cei care s-au împrumutat la noi ne-au spus că vor să îşi achite şi datorile către stat sau către alte bănci, să îşi cumpere medicamente ori să îşi finanţeze lucrările agricole. Nici nu am crezut că vom reuşi să onorăm toate cererile", ne-a spus Traian Pascu.

Zeci de pensionari nu reuşesc să returneze împrumuturile de la CARP Vaslui

CARP, singura speranţă

Cei mai mulţi dintre bătrâni spun că banii obţinuţi de aici au fost luaţi pentru a-şi asigura o masă decentă de sărbătorile pascale. „Am luat 1.000 de lei ca să ne putem descurca. Din aceşti bani mi-am luat, în primul rând, medicamente şi mi-am păstrat o parte din ei pentru a mă descurca de Paşte. Aici e singura speranţă pentru noi, bătrânii, că altfel nu ne-am descurca", ne-a spus Ioan Mardare, de 64 de ani. „Aici e foarte convenabilă dobânda şi e mult mai mică rata decât la o bancă. Vreau să iau 2.600 de lei pentru că îmi vin copii acasă cu nepoţii şi vreau să pregătesc bunătăţi pentru masa de Paşte. Cu restul îmi cumpăr medicamente şi îmi păstrez bani şi pentru lucrările agricole", ne-a spus şi Veronica Andreescu, de 54 de ani.

Peste 1.500 de popriri pe pensiile vasluienilor

Mulţi restanţieri

Din păcate, nu toţi pensionarii vasluieni au reuşit să îşi achite ratele la împrumuturi, iar conducerea CARP a fost nevoităsă refuze alte câtevazeci de solicitări.  „Din nefericire, avem şi astfel de persoane care nu înţeleg că din cauza lor alte cereri rămân neachitate. Noi nu ne rezuăm decât la fondul social. De aceea, îi rog pe pensionari să îsi achite la timp creditele“, a maiprecizat TraianPascu. În acest moment există un număr de 30 de restanţieri ale căror debite se ridică la suma de 43.000 de lei. Dobânda lunară practicată la credite este de 1%, cel mai mic împrumut este în sumă de 500 lei, în timp ce suma maximă care poate fi acordată se ridică la 5.000 de lei.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli cele mai importante informaţiii din ora şi judeţ.

 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite