Programul instituţiilor publice în zilele Sărbătorii de Paşti. Aflaţi unde puteţi cere ajutor în diferite situaţii nedorite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape toate instituţiile statului, cu excepţia liniilor de gardă ale spitalelor şi Servicul de Abulanţă al Juţeului(SAJ) Vaslui, nu vor lucra în primele două zile de Paşte. O singură farmacie, cea din centrul oraşului, va fi deschisă non-stop în noaptea de Înviere în municipiul reşedinţă de judeţ.

Cabinetele medicale din judeţ vor fi închise în toate cele trei zile de Paşte, ceea ce înseamnă că niciun medic de familie sau specialiştii din ambulatoriile de stat nu vor veni la serviciu.

Asta înseamnă că dor Unităţile de Primiri Urgenţe ale spitalelor din Vaslui, Bârlad şi Huşi vor fi singura alternativă de a vă trata în cazul în care vă îmbolnăviţi în această perioadă.

În cazul urgenţelor medicale, nu ezitaţi să sunaţi la numărul 112 pentru a solicta ajutorul medicilor de pe ambulanţă care vor avea program normal în perioada sărbătorilor pascale.

Şase echipaje ale salvării vor fi prezente în municipiul Vaslui, cinci echipaje la Bârlad , iar la Huşi şi Murgeni alte cinci echipaje vor asigura servicul. Acestora li se vor alătura şi echipajele de la SMURD care vor fi prezente şi ele la solicitări atunci când va fi cazul.

De asemenea, Centrul de Transfuzii Sanguin din Bârlad va fi înschis în primele două zile de paşte, cu menţiunea că există posibilitatea să rămână cu lacătul pe uşă şi marţi, din cauza unora dintre donatori carenu vor respecta regimul alimentar.

Serviciul Financiar din cadrul Primăriei Vaslui, dar şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice vor veni la serviciu la program normal abia marţi, ca de altfel toţi angajaţii instituţiilor de stat.

La dispeceratele Termica, E-ON şi Gaz Est, echipele de intervenţie vor lucra la program normal pe toată perioada Paştelui.

Transportul în comun se va desfăşura în regim d weekend în zilele de duminică şi luni, urmând ca în ziua de marţi să fie reluate toate cursele.

Intră pe
vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!


Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite