VASLUI Profesoară de sport corigentă la română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nota explicativă semnată de dascălul cu 30 de ani vechime în învăţământ este plină de greşeli
Nota explicativă semnată de dascălul cu 30 de ani vechime în învăţământ este plină de greşeli

Georgeta Enache, cadru didactic de la Şcoala Nr. 3 din Vaslui, s-a făcut de râs într-o notă explicativă trimisă la redacţia „Adevărul". Profesoara de sport Georgeta Enache, cu 30 de ani vechime în învăţământ la Şcoala Nr. 3 din Vaslui, arată într-o scrisoare oficială trimisă pe adresa redacţiei că nu stăpâneşte limba română.

Dascălul, care a trimis  scrisoarea pentru a dezminţi informaţiile publicate pe 17 octombrie de ziarul „Adevărul“ în articolul „Profesoara unei şcoli din Vaslui, agresată de elev la ore“, a făcut mai multe greşeli gramaticale. „În urma difuzării de către dumneavoastră în ziarul pe care îl gestionaţi a articolului «Profesoară bătută de un elev» (n.r.- titlul corect al materialului este cel enunţat anterior), am găsit de cuviinţă să (n.r.- lipseşte pronumele vă) cer dumneavoastră drept la replică. Vă informez că nu cunosc sursa pe care a-ţi preluat-o şi a-ţi (n.r. - corect este aţi) difuzat-o, dar vă asigur că este complet eronată şi neadevărată. Eu (n.r. - lipseşte virgula) profesoara în cauză (n.r.- lipseşte virgula) Georgeta Enache (lipseşte virgula) cer dezminţirea ştirei (n.r. - corect este ştirii) apărută (n. r. - corect este apărute) în ziarul dumneavoastră, altfel mă voi adresa instanţei judecătoreşti cu probe pentru a mi se face dreptate, întrucât în urma difuzării articolului mi-a fost afectată grav imaginea pentru care voi lupta pînă la capăt pentru a demonstra contrariu (n.r.- corect este contrariul)“, scrie profesoara de sport în adresa adusă la redacţie.

Informaţiile publicate de Adevărul au fost confirmate de alte cadre didactice şi de şcolari. Un elev de 14 ani i-a întors mâna la spate cadrului didactic. „Nu ştiu motivul de la care a pornit cearta. Dintr-o dată am văzut cum îi întoarce mâna la spate şi cum aceasta ţipa s-o lase în pace“, a povestit unul din martori.

Inspectoratul, anunţat cu întârziere


Cu toate acestea, profesoara de sport susţine că nu s-a pus problema unei agresiuni fizice, ci doar a unui schimb de replici mai dur între doi elevi. Iniţial, conducerea şcolii n-a catadicsit să anunţe Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ). După ce informaţia a apărut în presă, directorul instituţiei a prezentat şefilor IŞJ o adresă asemănătoare cu cea trimisă redacţiei.


„Doamna director a venit personal la mine cu o adresă prin care a dorit să arate că profesoara Georgeta Enache n-a fost agresată fizic, ci că a fost vorba doar de un schimb de replici între doi elevi. Este semnată chiar de doamna profesor. Elevul care a provocat acest scandal se va alege cu nota scăzută la purtare“, a spus Mihaela Cososchi, şeful IŞJ Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite