Primarul Negreștiului, Ioan Cozma, anchetat de polițiștii de la SIF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma mai multor sesizări, dar și a dezvăluirilor din presă privind modalitate prin care primarul Ioan Cozma a cheltuit aproape 200.000 de lei la stadionul din oraș, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) Vaslui au declanșat o anchetă.

Așa cum a relatat și ziarul ADS Vaslui, primarul Cozma este acuzat că a cheltuit nejustificat 180.000 de lei pe un gard împrejmuitor al terenului de fotbal din oraș.

„Noi am demarat o anchetă la acel stadion din Negreşti deoarece, se pare, ar fi ceva probleme privind modul cum au fost cheltuiţi banii de investiţii. În funcţie de rezultatul anchetei, vom dispune măsurile ce se impun faţă de eventualele persoane vinovate", a declarat, şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul Poliţiei Judeţene Vaslui, Aurel Şălaru.

Stadion fără tribune şi gard la preţ de bază sportivă de lux în judeţul Vaslui


De cealaltă parte, primarul Cozma consideră că tot ceea ce i se întamplă nu este altceva decât un joc politic murdar.

„Nu este nici cea mai mică neregulă în ceea ce priveşte investiţia care se derulează la baza sportivă a oraşului. Gardul împrejmuitor este doar ceea ce se vede pentru că mai există reţeaua de apă şi canalizare introdusă în pământ, precum şi consolidarea vestiarelor. Eu cred că toată această poveste este o făcătură a PSD. Culmea, firma care a câştigat licitaţia şi execută lucrările la stadion aparţine unui pesedist", a precizat edilul.

Întreaga investiţie de reabilitare a bazei sportive din Negreşti costă 700.000 de lei, fondurile urmând să fie acordate eşalonat de către Guvern în funcţie de cum se va derula lucrarea.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite