„Pomana porcului“ a băgat în spital 12 vasluieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulți vasluieni cu vârsta cuprinsă între 14 și 54 de ani au ajuns la spital zilele trecute după ce au mâncat dintr-un porc  înainte să efectueze exaemnul pentru trichină. 

„Porcul a fost sacrificat în localitatea Fălciu și, din nefericire, 12 persoane care au mâncat «pomana porcului» fără să fie făcute analize în prealabil s-au infectat cu trichineloză. Diagnosticul a fost rapid și nu s-a instaurat boala, pacienții fiind luați în evidența Direcției de Sănătate Publică  pentru instituirea tratamentul corespunzător", a declarat medical Decebal Săraru, șeful Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui. El subliniat totodată că este foarte important ca cei care își sacrifică porcii în gospodării să nu consume carne decât după efectuarea examenului trichineloscopic. 

 

Porcul, sechestrat și confiscat

Rezultatul analizelor se dă în maxim 5 minute, iar prețul pentru efectuarea unui astfel de examen este de 7 lei. „Nu înțeleg de ce oamenii nu s-au dus să facă analizele înainte. Puteau să meargă și la Bârlad, dar aveau și în localitate un medic veterinar care le putea face analizele în câteva minute. Poate au crezut că porcul lor e imun", a spus și Vasile Moraru, primarul comunei Fălciu.

Imediat după ce diagnosticul de infestare cu Trichinella Spiralis a fost pus, un medic veterinar a mers în gospodăria în care a fost sacrificat porcul, a pus sechestru și a cofiscat toată carnea. „Se întocmeşte un program de măsuri cu deratizare şi alte măsuri prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară în vigoare", a încheiat șeful DSVSA.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite