Poliţista din Vaslui care s-a împuşcat accidental cu pistolul din dotare este cercetată penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţista de frontieră de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Vaslui care s-a împuşcat, din greşeală, în timpul unor exerciţii de tragere s-a ales cu dosar penal, ea fiind cercetată de Serviciul de Investigaţii Criminale pentru nerespectareas obligaţiilor şi măsurilor de securitate în muncă.

Potrivit organelor de anchetă, demararea cercetărilor s-a făcut la sesizarea STPF Vaslui care doreşte să vadă dacă poliţista a respctat sau nu normele de securitate în muncă şi dacă acesteia i s-a făcut instructajul  specific unei şedinţe de tragere în poligon.

„S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 38 din Legea 319/2006, privind sănătatea și securitatea în muncă. Polițiștii de la Investigații Criminale vor desfășura cercetări pentru a se stabili dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracțiunii amintite", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Vă reamintim că poliţista de frontieră s-a împuşcat accidental în data de 25 iunie în timpul şedinţei lunare de tragere dintr-un poligon aflat în afara municipiului Huşi. (Vezi aici detalii)

Intră pe
vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite