PoliţiaVaslui, datoare vândută la Medicina Legală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii de la IML nu au primit niciun ban de la Poliţia Vaslui
Angajaţii de la IML nu au primit niciun ban de la Poliţia Vaslui

Poliţia Vaslui va fi acţionată în instanţă de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă pentru neplata expertizelor medico-legale.

Potrivit conducerii spitalului, Inspectoratul de Poliţie Judeţean nu a reuşit să achite în acest an niciun leu pentru serviciile şi expertizele efectuate de Medicina Legală, astfel că în prezent restanţele depăşesc 1,2 milioane lei. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie confirmă datoria, însă spun că este puţin probabil ca aceasta să poată fi plătită până la finele anului din moment ce IGPR nu a virat banii pentru plata facturilor restante.


Nu s-au dat bani pentru facturile restante


„Datoria a fost acumulată în intervalul decembrie 2010 – noiembrie 2011. IPJ, în calitate de ordonator terţiar de credite, primeşte de la ordonatorul secundar, IGPR, şi utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor proprii potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale. Până în prezent, nu au fost repartizate creditele bugetare pentru plata facturilor restante la expertizele medico-legale, astfel că datoria va fi achitată abia în momentul în care instituţia va primi banii“, a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.


În luna decembrie a anului trecut, Poliţia Vaslui a fost obligată de Tribunalul Vaslui, printr-o sentinţă definitivă, să plătească 600.000 de lei Spitalului Judeţean de Urgenţă, bani care reprezintă serviciile de expertiză medicală efectuate în perioada 1 ianuarie 2009-30 martie 2010.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite