Ploia pune „beţe în roate” lucrărilor de modernizare din municipiul Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările din centrul oraşului au fost stopate din cauza vremii
Lucrările din centrul oraşului au fost stopate din cauza vremii

Primarul municipiului Vaslui este nemulţumit de evoluţia lucrărilor la Proiectul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU). Pavăl spune că vremea capricioasă din ultima perioada a oprit în mare parte lucrările în oraş şi a provocat întârzieri în timpul de efectuare a modernizării.

Edilul municipiului reşedinţă de judeţ spune că Proiectul Integrat de Dezvoltare Urbană se desfăşoară în paşi de melc pentru că vremea capricioasă a închis şantierele din oraş.

La Vaslui plouă în continuu de la începutul acestei săptămâni, spre disperarea edililor şi a muncitorilor care se văd neboiţi să îşi lase utilajele părăsite.



„Uşor, uşor am intrat în grafic reactualizat în această primăvară. Sunt şi câteva restanţe cauzate de ploile din ultimele zile. Aş fi vrut să terminăm cât mai repede lucrările în Piaţa Civcă pentru a putea reda traficul orin centrul oraşului. Mai avem multe lucrări care sunt în pregătire în diferite stadii", a declarat primarul Pavăl.

Lucrările din centrul oraşului au fost stopate din cauza vremii

În prezent se lucrează la infrastructură stradală şi pietonală în zona Cartier, se pun pavelele de granit în Centrul Civic şi se lucrează la reţeaua de apă-canal în zona Nord.

Vasluiul, transformat în şantier

Încă din primăvara anului trecut, municipiul Vaslui a intrat într-un proces de schimbare la faţă, graţie unui proiect care face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU). Lucrările de asfaltare a municipiului reședință de județ au fost câștigate de firma binecunoscutului om de afaceri din Murgeni, Emil Savin.

Modernizarea străzilor blocată de Ministerul Mediului

PIDU este compus din 5 proiecte, toate finanțate cu bani europeni și care prevăd asfaltarea străzii Ștefan cel Mare, dar și a altor 14 străzi, reabilitarea zonei pietonale centrale și a iluminatului arhitectural, reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii de transport public prin crearea unui terminal intermodal, crearea unor centre de zi prin modernizarea punctelor termice Gară 2 și Ștefan cel Mare și amplasarea unor camere de supraveghere pe principala stradă a orașului și amenajarea unui centru de supraveghere.

S-a decis: SC Transmir asfaltează Vasluiul

Contractul de finanțare are o valoare totală de aproape 25 de milioane de euro.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite