Stiri din Vaslui

Un vasluian pleacă să străbată întreaga lume la pas. Află cât îl costă aventura

7 februarie 2012, 03:10 |  Autor: Bogdan Ogrinj | 

Cuvinte cheie: vaslui, Mihai Tufă, calatorie, continente,

Mihai Tufă

Vaslui

Mihai Tufă

 

„Nu-s explorator, nici sportiv de performanţă. Nu-s intelectual, nici măcar fotograf cu pretenţii. Dar există drumul ăsta, lumea asta frumoasă, pe care da, o să incerc să o descopăr şi în acelaşi timp o să încerc să mă descopăr", se caracterizează Mihai Tufă (26 ani), vasluianul care în mai puţin de două săptămâni va lua startul într-o cursă în jurul Pământului.

O provocare pentru care Mihai se pregăteşe asiduu de aproximativ două luni, când i-a „încolţit“ în minte ideea de a porni pe urmele lui Dan Dumitru, singurul român care a reuşit să finalizeze traseul de 100.000 de kilometri. Dumitru a plecat în cursă în urmă cu 100 de ani alături de alţi trei români (Paul Pîrvu, Gheoghe Negreanu şi Alexandru Pascu), însă cei trei au sfârşit prin diferite colţuri ale lumii, epuizaţi fizic şi măcinaţi de boli.

7 ani pe drumuri

Acest lucru însă nu-l sperie pe Mihai, deşi este conştient că va fi foarte dificil. „Am încercat să aleg traseul cât mai lung cu putinţă. Fiecare secţiune va avea dificultăţile ei. Mă refer la acomodarea iniţială, apoi Asia cu stepele şi deşerturile ei, apoi Himalaya, pădurile tropicale şi ecuatoriale din sud-estul Asiei, deşerturile Australiei, Alaska ingheţată, Munţii Stâncoşi, Anzii, Patagonia sau tot traseul din Africa“, explică Mihai. Va începe aventura joi, 16 februarie, din Harrogate (Anglia), localitatea unde s-a stabilit în urmă cu doi ani. De aici, va străbate nu mai puţin de 57 de ţări printre care Franţa, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Ucraina şi Australia. Potrivit estimărilor sale, Mihai apreciază că va termina traseul în aproximativ 7 ani, efectuând în medie 40 de kilometri pe zi.

Strânge fonduri pentru fundaţii umanitare

„Pregătirea fizică şi psihică a însemnat până acum parcurgerea unei distanţe variabile 10-15,30 de kilometri cu un rucsac încărcat la 35 de kilograme în marş sau la pas liber, o dietă specială şi destule nopţi de campare în frig. Dar şi dacă m-aş pregăti un an tot nu cred că ar veni o zi în care aş putea să spun «Azi sunt gata de drum, sunt pregătit pentru tot!». Nu te poţi pregăti îndeajuns pentru aşa ceva. Trebuie doar să mergi pe drumul ăla“, povesteşte Mihai.  Pe lângă pasiunea pentru fotografie şi dorinţa de a cunoaşte lumea până în cel mai mic amănunt, călătoria lui Mihai este motivată şi de strângerea de fonduri pentru trei fundaţii umanitare. Este vorba de „WaterAid“, Fundaţia „Principesa Margareta a României“ şi „The British Heart Foundation“.


Astfel, cei care doresc să doneze în contul celor trei fundaţii o pot face vizitând site-ul theworldphototour.com, dedicat aventurii pe care Mihai stă să o înceapă.
Pe acelaşi site puteţi face donaţii pentru a-i asigura lui Mihai fondurile necesare continuării călătoriei care, potrivit estimărilor acestuia, s-ar ridica la aproximativ 30.000 de lire. „Nu intenţionez să cheltuiesc bani pe cazare nicăieri, cortul o să-mi fie adăpost oriunde. Şi nu intenţionez să cheltuiesc mai mult de 5 lire pe zi, în special pe hrană, dar mai sunt de luat în calcul vize, vaccinuri. Probabil, 30.000 de lire vor fi de ajuns, dar la final, cand voi trage linie, s-ar putea să am surprize“, a precizat Mihai.

Vasluianul a afirmat că va încerca să-şi asigure fondurile şi prin vânzarea de fotografii şi reportaje pe care le va efectua de-a lungul drumului. „Voi încerca să vând kilometrii călătoriei“, a încheiat Mihai Tufă.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Picior de om găsit în bagajul unui călător pe Aeroportul Otopeni

    O bucată dintr-un picior uman a fost găsită în jurul orei 16.00 în bagajul unui pasager la punc ...

    Ploile au făcut prăpăd în judeţul Vaslui: zeci de case inundate, sute de păsări moarte şi sute de hectare de culturi sub ape!

    Ploaia torenţială care s-a abătut aseară peste judeţul nostru a distrus sute de gectare de tere ...

    Vasluianul Mihai Tufă şi-a început călătoria în jurul lumii VIDEO

    Mihai Tufă, un fotograf în vârstă de 26 de ani din Vaslui, a pornit la acum câteva zile într-o ...

    O prezentatoare BBC şi-a găsit iubirea la Iaşi

    Tessa Dunlop a povestit în cartea ei de memorii cum l-a întâlnit pe actualul ei soţ, acum 18 an ...

    Tragedie în Congo. O echipă de fotbal s-a înecat în râul Luapula!

    Fotbalul african e zguduit de o nouă tragedie, petrecută de data aceasta pe teritoriul Republic ...

    Incidente violente cu prilejul grevei generale din Spania. Peste 170 de persoane au fost reţinute, iar alte 100 rănite

    Violenţe au izbucnit la Barcelona, în paralel cu manifestaţia organizată cu prilejul grevei ge ...

    Chinezul ar fi cumpărat o labă de urs pe care voia să o vândă unui restaurant din Italia

    Cetăţeanul chinez oprit pe Otopeni a cumpărat de la un bărbat o labă de urs pe care voia să o v ...

    Parlamentari finlandez s-au certat din cauza romilor români şi bulgari

    O dispută pe tema cerşetorilor romi a izbucnit joi în Parlamentul finlandez, între ministrul Af ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole