Vaslui: Condamnaţi să muncească până închid ochii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajunşi la vârsta la care ar trebui să stea liniştiţi acasă, mulţi dintre pensionari încearcă să mai câştige un ban în plus prin diferite mijloace. Astfel se face că multe persoane ajunse la senectute se încăpăţânează să muncească. Nu se îmbogăţesc, dar orice leu în plus este binevenit la veniturile lor mici.

Vasile Burcel are 86 de ani, dar spune că nu se va retrage din câmpul muncii până când nu va închide ochii. Bătrânul a transformat o gheretă din zona Cerbul de Aur din Bârlad într-un miniatelier de optică. Clienţii nu se înghesuie să-şi repare ochelarii la el, dar bârlădeanul spune că e mulţumit că are o ocupaţie şi că mai câştigă câţiva lei pe zi. Nu a adunat niciodată mai mult de 100 de lei pe lună din mini-afacerea sa, dar la 500 de lei cât are el pensie, orice bănuţ în plus îi este de ajutor. Mai ales că mare parte din veniturile sale se duc pe medicamente.

Câştigă banii la cântar

"Dacă nu produci nimic, nu ai ce să consuma. Eu am fost optician când încă mai eram în câmpul muncii. Din păcate, nu pot face faţă concurenţei, dar nu mă plâng. Eu am fost obişnuit să muncesc de când eram mic. Lucrez din clasa a II-a, de când am început să fac curăţenie la o fabrică de textile. Din păcate, noi, bătrânii, suntem priviţi la trecut. Suntem ca nişte copaci uscaţi dintr-o pădure, când treci pe lângă el, te uiţi, şi mergi mai departe", ne-a spus Vasile Burcel, care povesteşte că, de-a lungul vieţii sale, a avut vreo zece meserii. A fost, printre altele, lăutar, a confecţionat instrumente muzicale sau a lucrat într-un magazine de electrocasnice. "Un om trebuie să fie multifuncţional, trebuie să ştie să facă de toate", a încheiat bătrânul.

image

Bârlădenii care trec pe la piaţă nu au cum să nu-l ştie pe Constantin Romanaţ. Poate nu după nume, dar cu siguranţă după ocupaţie. Bătrânul de 75 de ani, încearcă să-şi mai rotunjească veniturile printr-un mod inedit: cântăreşte trecătorii, iar pentru serviciul său îi lasă pe fiecare să-i ofere cât vrea.

 La sate, pământul se munceşte indiferent de vârstă

"Eu am 350 de lei pensie. Stau cu cântarul de dimineaţă până seară, indiferent dacă e zi de sărbătoare. Doar în unele zile, când mă dor încheieturile de la atâta stat în picioare, mă mai odihnesc. Nu câştig foarte mult, câţiva lei pe zi, rar când fac mai mult de 5 lei, dar sunt buni, decât deloc", ne-a spus Constantin Romanaţ.

Nici pensionarele din vechea gardă de la fabrica de confecţii nu pot sta fără să muncească. Maria Dorofte, de 70 de ani, spune că nu există vecin care să nu fi trecut pe la ea cu vreo haină de cusut chiar dacă are 20 de ani de când a ieşit la pensie. "La cei 400 de lei ai mei, sunt bucuroasă să mai fac un ban în plus", mărturiseşte bătrâna.

Cel mai mare volum de muncă din rândul persoanelor în vârstă îl vom întâlni, cu siguranţă, în mediul rural. Puţini bătrâni de la sate se încumetă să-şi lase pământurile pârloagă aşa că dau cu sapa până nu mai pot din punct de vedere fizic.

La polul opus, se află pensionarii ce au venituri mai mari decât pot cheltui. În Bârlad, de exemplu, cea mai mare pensie este de peste 12.000 de lei şi aparţine unui fost magistrat.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite