Odată ajuns în Italia, Paul Papp a devenit rebel. Vezi aici ce a făcut fostul fundaş al Vasluiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Papp s-a tatuat
Paul Papp s-a tatuat

Proaspăt transferat la Chievo Verona, fostul fundaş al lui FC Vaslui şi-a făcut primul său tatuaj, urmând exemplul multor fotbalişti care ajung să joace în campionate mai puternice. 

Deşi era cunoscut ca fiind unul dintre cei mai cuminţi şi mai serioşi fotbalişti din România, Paul Papp ne-a demonstrat contrariul şi a copiat modelul colegilor de breaslă care fac tot posibilul să iasă în evidenţă atunci când ajung să joace în campionate mai puternie.

Odată ajuns în Italia, fostul fundaş al Vasluiului şi-a tatuat jumătate din mâna stângă, pictură cu care a început să se mândrească pe una din reţelele de socializare.

Apropiaţii fotbalistului spun că Paul a anunţat că doreşte să îşi facă un tatuaj, însă capodopera de artă i-a uimit pe toţi.

„Mi-a zis de tatuaj, dar am crezut că e ceva mic pe mână", a dezvăluit Adrian, unul dintre prietenii lui Paul

În vârstă de 22 de ani, Paul Papp a semnat cu formaţia italiană Chievo Verona, la începutul lunii iunie, pe trei sezoane.

Intră pe
vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!


Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite