Panică în centrul Vasluiului/ Un apartament a luat foc din cauza unei fetițe care s-a jucat cu focul - VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu produs, ieri dimineață, la un apartament de la etajul 4 al unui bloc aflat în imediata apropiere de Piața Vidin a panicat întreg cartierul.

Focul a izbucnit din cauza unei fetițe de 13 ani care a rămas singură acasă și susține că s-a jucat cu chibriturile. Tot ea a fost cea care a alertat pompierii după ce fumul gros s-a răspândit în toată casa.

„Am ajuns la fața locului în câteva minute și am reușit să lichidăm nicendiul în mai puțin de un sfert de oră. Fetița a fost ajutată de fratele ei să iasă din casă teafără. Deși fata ne-a spus că se juca cu niște chibrituri în balcon, noi bănuim că varianta reală este alta. Credem că,de fapt, tânăra fuma și, din cauza neatenției, a scăpat scrum pe o plapumă care se afla în balconul apartamentului. Facem un apel, pe această cale, ca părinții să nu își mai lase copiii nesupravegheați, deoarece se pot întâmpla tragedii mult mai mari. Putem spune că, de această dată, fetița a fost norocoasă", ne-a declarat Radu Benchea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui.

Varianta pompierilor este susținută și de vecini, care au văzut-o de mai multe ori pe fată fumând. „Fata locuiește împreună cu fratele ei în acest apartament, care este, de fapt, al unui unchi de-al lor. Ea zice că s-a jucat cu chibriturile alea, dar nici eu nu cred. Personal am văzut-o de mai multe ori fumând, chiar și pe geam", ne-a spus una din vecinele celor doi frați.

Pagubele materiale provocate de incendiu se ridică la câteva sute de lei, după ce mai multe obiecte inflamabile aflate în balcon au ars în totalitate, iar pereții imobilului au fost distruși de fum.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite