Pancu semnează după cantonamentul din Austria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul Daniel Pancu (32 ani) va trebui să îi demonstreze lui Juan Lopez Caro că merită să îmbrace tricoul galben-verde.

Tehnicianul Vasluiului refuză să-şi dea acceptul pentru perfecţionara vreunui transfer, până ce nu îi vede pe jucători la treabă. „Daniel Pancu încă nu a semnat cu FC Vaslui. El a făcut deplasarea în cantonametul din Austria, unde va fi testat de antrenor. Dacă acesta va fi mulţumit de jucător, atunci se vor semna şi actele", a spus Alex Guzganu, ofiţerul de presă al lui FC vaslui. Surse din cadrul clubului au precizat că, cel mai probabil, „Pancone" va semna pentru un an, la întoacerea în ţară. Fostul internaţional Daniel Pancu a fost legitimat ultima oară în Bulgaria, la formaţia ŢSKA Sofia, înscriind două goluri în cele şapte meciuri jucate.

Odată cu Pancu, în Austria au mai făcut deplasarea şi fundaşul Sorin Rădoi (25 ani) şi mijlocaşul în vârstă de 26 ani, Ciprian Vasilache. Ambii jucători vin de la formaţii retrogradate, primul de la Unirea Alba Iulia, în timp ce Vasilache a evoluat pentru Ceahlăul Piatra Neamţ. Jucătorii se află în aceeaşi situaţie ca şi Daniel Pancu, ei urmând să semneze angajamentele în funcţie de decizia lui Juan Lopez Caro.  

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite