Nicușor Țintea: „Fiecare pictor își dorește să intre în acea stare în care doar mâinile lucrează“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicusor Tintea, pictor
Nicusor Tintea, pictor

Artistul a pictat până acum peste 30 de biserici în toate colțurile țării, dar acum este mâhnit că nu și-a ales o meserie  „din care se poate trăi".

Nicu Țintea, cum este cunoscut de toți vasluienii, pictează de când se știe. De mic a vrut să fie pictor și asta a făcut în tot restul vieții, chiar și cu opoziția părinților. „Și în clasa I, când am fost întrebat ce vreau să mă fac când o să fiu mare, am răspuns pictor", își amintește artistul. Deși nu se vede făcând altceva în afară de pictură și sculptură, Nicu Țintea are regretul că nu ales o meserie prin care să asigure o stabilitate financiară. „Mare greșeală am făcut când am ales să fiu pictor. Și pun asta pentru că nu se poate trăi din asta", a subliniat Nicu.

Tatăl său l-a vrut constructor

El a adăugat că tatăl său a fost primul care i-a spus că-i trebuie o meserie bună, iar pentru asta, imediat ce a terminat 8 clase la Vaslui, l-a trimis sa urmeze cursurile Liceului de Construcții Iași. L-a fentat însă pe tatăl său și, în loc de construcții, Țintea s-a înscirs la cursurile Liceului de Arte din Iași. După numai un trimestru, însă, a fost descoperit de tatăl său, iar în anul următor a fost forțat să se înscrie la Liceul de Arte și Meserii Iași. A terminat apoi cursurile unei școli profesionale de mecanici auto, meserie care din nou nu l-a atras. Ș-a văzut visul împlinit abia în 1987, când absolvit, primul pe listă, Liceul de Arte Plastice din Iași. „M-am înscris la cursuri la seral, la îndemnul unui bun prieten", a precizat artistul.

30 de biserici pictate

Numărul lucrărilor realizate până acum nu le mai știe, însă acasă mai are în jur de 20. „Multe le-am vândut sau le-am dat prietenilor și cunoștințelor", a menționat Nicu Țintea. În paralel, a început să picteze biserici, iar la jumătatea anilor '90 s-a înscris la cursurile Școlii de pictură monumentală de pe lângă Patriarhia Română, iar în 1999 a obținut atestatul de pictor bisericesc. „Pictura bisericeasă se realizează de regulă în echipă, iar eu am lucrat până acum la peste 30 de biserici. Trei dintre ele, mai mici, le-am pictat singur. Iar când termini o biserică de pictat ai un sentiment de împlinire, de bucurie, dar apoi nu-ți mai apaține. El îți aparține doar atunci cât îl lucrezi, apoi vine partea aia altruistă, termini lucrarea și o dai mai departe, altora", a încheiat Nicu Țintea.

Pe lângă pictură, artistul are o pasiune și pentru scultură, el realizând până acum patru busturi.

Întrebări și răspunsuri:

De ce nu are arta „lipici" la vasluieni? „Apetitul pentru artă are rădăcini în școli, or accentul nu se pune pe asemenea grupe de studiu. De asemenea, acest apetit nu trebuie cultivat doar în școlile de artă, ci în toate școlile, și la grădiniță chiar. Copilul chiar dacă nu reușește să deseneze bine, dar să învețe măcar să aprecieze o lucrare de artă, să aibă un simț al valorii", a opinat Nicu Țintea.

 Ce vă place mai mult, pictura sau sculptura? Amundouă fără discuție. Ce e  special la ele este că atunci când intri în starea de lucru, tu de fapt lipsești. Din acel moment lucrează numai mâinile, iar tu ești spectator. Cred că toți pictorii pentru asta se luptă, pentru starea aia, absolut specială", a explicat artistul.

Ce-i place

Artistul mărturisește că nu are o preferință anume. „Îmi place absolut totul dacă este făcut cum trebuie, iar de aici nu vreau să se înțeleagă că sunt un perfecționist", a spus Nicu Țintea.

Ce nu-i place

„Meschinăria, minciuna, hoția sau ipocrizia le trec la acest capitol. Am o vârstă și, de-a lungul anilor, m-am lovit de câteva ori de aceste chestii, care într-adevăr nu-mi plac", a precizat pictorul. 

Profil

Născut. 26 iunie 1952, Vaslui

Studii. Liceul de Arte Iași și Școala de pictură monumentală ortodoxă de pe lângă Patriarhia Română

Familie. Este căsătorit și are doi copii.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite