Vaslui: Mii de elevi leagă școala de gard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unui raport al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vaslui, numai în primul semestru al anului în curs au renunțat la școală aproximativ 1.000 de elevi, de trei ori mai mult decât în anul școlar 2009-2010.  

Șefii învățământului vasluian sunt tot mai îngrijorați că an de an numărul elevilor care renunță la studii este în creștere. Potrivit unui studiu efectuat recent de Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vaslui, cei mai mulți dintre elevii care au abandonat cursurile școlare sunt din ciclul gimnazial. „Alarmantă este rata abandonului din ciclul gimnazial, unde un număr de 405 copii au renunțat la continuarea studiilor, dintre care 336 sunt din mediul rural. În cazul elevilor din ciclul liceal, 280 au renunțat la studii, ceea ce reprezintă o rată de abandon de 3,74%, mult mai mare decât în anul școlar trecut, când era de 1,28%. Cea mai mică rată a abandonului se întâlnește la ciclul primar (0,53%), unde un număr de 102 elevi nu mai frecventează cursurile", a precizat Vasile Ursanu, inspector școlar general adjunct.

Campioni la chiulit

Totodată, nici elevii de clasa a VIII-a nu sunt foarte încântați să continue studiile. „Din 5210 elevi chestionați, peste 100 au afirmat că nu vor să urmeze liceul", a punctat Ursanu. În ce privește cauzele care stau la baza abandonului școlar, șefii IȘJ afirmă că acestea țin de sărcie, familii dezorganizate, anturaj, plecările părinților în străinătate, precum și slaba colaborarea dintre părinți și profesori. „Momentan avem în derulare două proiecte pe care le derulăm în parteneriat cu Universitatea «Alexandru Ioan Cuza», dar și cu alte inspectorate din țară, prin care urmărim reducereaabandonului școlar, prin acordarea unor burse sciale, în cuantum de 400 lei, pentru elevii cu nevoi speciale și cei cu risc de abandon școlar crescut, adică cei din familii fără posibilități financiare", a spus Mihalea Cososchi, șefa IȘJ Vaslui. Ea a mai adăugat că va încerca să ia și o serie de măsuri prin care să limiteze numărul de absențe. Numai în primul semestru al acestui an școlar, cei aproximativ 63.000 de elevi au adunat peste jumătate de milion de absențe, cei mai chiulangii fiind liceenii, caru au totalizat aproximativ 280.000.

Conform evidențelor ISJ Vaslui, în anul scolar 2008-2009 au fost înregistrate 245 de abandonuri, iar în anul școlar 2009-2010 au fost înregistrate 324 de cazuri.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite