Marş de conştientizare organizat în capitală pentru copii din comuna Rebricea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul campaniei „Eu cum ajung la şcoală?", organizaţia neguvernamentală World Vision a organizat sâmbătă un eveniment de conştientizare privind problema transportului şcolar în mediul rural.

Scopul acțiunii a fost încurajarea strângerii de fonduri în vederea achiziţionării unui microbuz şcolar pentru 150 de copii din comuna Rebricea, judeţul Vaslui, care, pentru a ajunge la şcoală, sunt nevoiţi să parcurgă, zilnic, 10 kilometri pe jos.

La marş au participat aproximativ 100 de copii din programele World Vision, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, dar şi voluntari ai organizaţiei.

Aceştia au mers pe jos 10 kilometri pentru a face cunoscută cauza celor 150 de copii din comuna Rebricea.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Andreei Răducan, Dianei Dumitrescu şi al Danielei Nanecare, care au contribuit la strângerea de fonduri.

Timp de 3 ore, campioana mondială şi cele două actriţe au mers alături de cei 100 de copii, au oferit trecătorilor broşuri cu detaliile campaniei şi i-au încurajat să susţină cauza micuţilor din Rebricea.

Traseul pe care l-au urmat participanţii la marş a fost: Parcul Cişmigiu, Calea Victoriei, Bulevardul Magheru, Bulevardul Lascăr Catargiu, cu destinaţia Parcul Herăstrău, unde au poposit aproximativ o oră şi au interacţionat cu trecătorii.

Pe tot parcursul marşului, copiii şi vedetele care au susuţinut cauza celor 150 de micuţi din Rebricea au purtat tricouri cu numele campaniei şi au ţinut pancarte cu mesaje de implicare.

Donaţiile pentru campania „Eu cum ajung la şcoală" pot fi făcute printr-un SMS la 879, până la finalul lunii aprilie, iar până la finalul lunii mai, cei care doresc să vină în ajutorul copiilor din Rebricea, o pot face, donând:

  • 5 euro la 0900 900 090 sau 10 euro la 0900 900 092, numere de telefon disponibile în reţeaua Romtelecom;
  • Orice sumă mai mare de 30 lei, pe site-ul www.worldvision.ro/microbuzul.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite