Inacio avertizează granzii Ligii I: „Nu mi-e teamă decât de moarte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De un optimism debordant, noul tehnician al Vasluiului, Augusto Inacio, vrea să bage frica în echipele din Liga I şi declară răspicat că lui nu îi este frică de nicio formaţie din campionat.

Aflat în faţa primului meci oficial ca şi antrenor al galben-verzilor, cel cu Petrolul Ploieşti, de duminică seară, de la 19:30, în direct pe DigiSport 1, Inacio este convins că elevii săi vor începe cu dreptul returul.

„Eu nu cunosc niciun antrenor din lume care să nu vrea să câştige. Atâta timp cât clubul ne-a creat toate condiţiile, noi trebuie să îl răsplătim pe măsură. Am emoţii, e normal, dar doresc să încep cu dreptul. Eu îmi respect adversarii, chiar şi pe cei de la Petrolul, dar sunt conştient şi de valoarea lotului", a declarat Augusto Inacio.

FC Vaslui şi-a prezentat, oficial, noile achiziţii (FOTO)

Întrebat dacă se teme de vreo echipă din Liga I, tehnicianul a răspuns răspicat, pe un ton oarecum ironic: „Mie nu mi-e teamă de nimeni şi de nicio echipă din Liga I. Nu mie teamă decât de moarte. Dacă ţi-e teamă înseamnă că nu te numeşti antrenor. În viaţă sunt multe lucruri de care trebui să îţi fie teamă mai mult decât un meci de fotbal. Eu avertizez celelalte echipe să ţină cont şi de FC Vaslui şi vă spun că multe dintre ele vor rata obiectivele", a mai spus Inacio.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite