Vaslui: Hainele „de firmă“ de la colţul blocului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de vasluieni au fost sancţionaţi de la începutul acestui an după ce au fost prinşi cu haine contrafăcute sau pentru care nu puteau dovedi provenienţa. Unii comercianţi au făcut o afacere din vânzarea hainelor contrafăcute sau furate de prin alte ţări, dovadă fiind ultima acţiune de amploare a poliţiştilor, care au confiscat zeci de saci de haine din casele a 17 vasluieni.

În goana după chilipiruri, mulţi dintre vasluienii care îşi schimbă garderoba pot deveni, fără să ştie, martorii unei ilegalităţi. Asta pentru că în pieţele vasluiene colcăie bişniţarii de haine care fie primesc marfa din străinătate, fie o achiziţionează la preţuri derizorii de la diferite angrouri din ţară. Dovadă stau cele aproape 1.000 de sancţiuni pe care oamenii legii vasluieni le-au dat de la începutul acestui an unor comecianţi care nu putea dovedi de unde şi-au achiziţionat marfa.

Tranzacţii dubioase prin intermediul Internetului

„Potrivit legii 12 din 1990, constituie activitatea ilicită efectuarea de comerţ de bunuri fără a putea dovedi provenienţa acestora. Contravenţia se pedepseşte cu amendă de la 1.000 la 1.500 de lei", explică Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

În momentul de faţă poliţiştii vasluieni efectuează cercetări în cazul a unor grupări infracţionale din Vaslui şi Negreşti, care sunt acuzate că au pus pe picioare o reţea care vinde articole vestimentare furate din alte ţări.

„În acest caz au fost efectuate 17 percheziţii  în urma cărora au fost confiscate 65 de saci de îmbrăcăminte şi încălţăminte, produse costetice sau bijuterii. Ancheta este încă în desfăşurare", a mai spus Mihaela Ştraub.

Alte tranzacţii dubioase au loc prin intermediul anunţurilor postate pe site-urile de specialitate. Reporterul Adevărul de Seară a vorbit cu un comerciant de haine care a lăsat pe internet un anunţ referitor la vânzarea de încălţăminte.

Haine expuse pe gard

„Am mai multe mărimi şi toate perechile de încălţăminte sunt «originale». Le dau mult mai ieftin decât în magazin, 120-150 de lei, depinde de model", ne-a spus comerciantul care a închis telefonul când l-am întrebat dacă dă şi bon fiscal la produsele pe care le vinde. Un astfel de comerţ făceau în Vaslui, la mijlocul acestei săptămâni, două persoane care au fost surprinse de către jandarmii vasluieni şi amendate.

Nici la tarabele improvizate în spaţiile aglomerate comercianţii nu se sfiiesc să dea bon fiscal, aşa cum prevede legea. Aceştia fie au casa de marcat undeva prin maldărul de haine, fie nu o a deloc. Nici nu ar avea cum să aibe casă de marcat în condiţiile în care, la Bârlad, de exemplu, sunt comercianţi care îşi expun hainele scoase la vânzare pe gard.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite