Floreşti, locul plin de sfinţenie şi istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mănăstirea din localitate credincioşii se pot închina la singura icoană făcătoare de minuni din judeţ. Situat la 30 de kilometri de Vaslui, ansamblul monahal de la Floreşti este unul dintre cele mai renumite din ţară. Punctul de atracţie îl reprezintă Turnul Clopotniţă.

Cu o vechime de peste patru secole, Mănăstirea Floreşti atrage an de an mii de credincioşi. Arhitectura neogotică, dar şi locurile încărcate de sfinţenie şi istorie deopotrivă fac din ansamblul monahal un obiectiv care trebuie vizitat măcar o dată în viaţă.


Spital de nebuni în Palatul Egumenesc


Până în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, mănăstirea s-a numit Simila sau Florentina. Tradiţia spune însă că numele lăcaşului de cult vine de la o călugăriţă, Floarea, care a ridicat o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Niolae“.


Mănăstirea a fost înfiinţată în 1590, de către Cârstea Ghenovici, vornicul Ţării de Sus, însă construcţia marii biserici a început pe la
1843-1844. Palatul Egumenesc a fost construit în anul 1858, dar în 1881 a devenit spital rural. Câteva zeci de ani mai târziu, unitatea  a ajuns Secţie de Psihiatrie a Spitalului Vaslui şi a funcţionat până în anii ’90.

Turnul de poartă şi clopotniţa Mănăstirii Floreşti au fost ridicate între anii 1852-1859 de către egumenul Nil, lucrările fiind finalizate în 1901. Este o construcţie în stil romantic, cu faţade de cărămidă aparentă şi elemente din piatră sculptată.


„Sfânta de la Floreşti“


Mănăstirea este însă renumită pentru o icoană îmbrăcată în argint şi poleită cu aur, care o înfăţişează pe Maica Domnului, ţinându-l pe braţe pe pruncul Iisus. Numită şi „Sfânta de la Floreşti“, icoana a fost realizată în 1749, pe cheltuiala doamnei Ecaterina, cea de-a doua soţie a lui Constantin Mavrocordat, sub supravegherea Mitropolitului Daniil al Sidei, din Asia Mică. Este descrisă în cartea „Sfintele icoane făcătoare de minuni din România“ ca fiind singura icoană făcătoare de minuni din judeţul Vaslui şi Episcopia Huşilor.


„Icoana Făcătoare de Minuni de la Floreşti aduce şi ploaia. În vreme de secetă, mulţi preoţi de la parohii din Vaslui şi judeţele învecinate, vin să ceară icoana pentru a face slujbe în satele respective cerând de la Dumnezeu să binecuvinteze câmpurile cu ploaia binefăcătoare. De fiecare dată după ce a fost scoasă în sate şi s-au făcut slujbe, ploaia a venit!“, a spus părintele Iezechel, duhovnicul de la Mănăstirea Floreşti.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite