Facturi mari la căldură şi în luna martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasluienii branşaţi la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic vor trebui să scoată din buzunare sume cuprinse între 150 şi 270 de lei, atât cât valorează facturile emise pentru luna martie.

Potrivit conducerii SC Termica SA Vaslui, anul acesta vasluienii au fost ceva mai conştiincioşi atunci când a venit vorba de achitarea facturilor, procentul restanţierilor fiind de arpoximativ 20%.

În prezent, Termica mai are de recuperat de la populaţie circa 1,5 milioane de lei, unele restanţe fiind vechie chiar şi de 5 ani.

„Potrivit legii, au fost anulate penalizări care se ridică la suma de 4 milioane de lei. Ca şi în anii precedenţi, noi am trimis notificări, somaţii, am făcut popriri pe venituri. De asemenea, încheiem şi eşalonări de plată, aşa că îi aşteptăm pe datornici să se prezinte la sediul nostru pentru a clarifica situaţia", a precizat Dănuţ Chirvase, directorul Termica.

În acest an, preţul unei gigacalorii pentru populaţie a fost de 180 de lei.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli cele mai importante informații din oraș și județ.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite