FC Vaslui ar putea pierde meciul cu Petrolul la „masa verde“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După înfrângerea, 1-2, acasă, cu Vaslui, petroliştii au primit o veste interesantă, aceea că Dinamo va contesta dreptul de joc al juniorului Stanciu, de altfel tocmai cel care a marcat golul victoriei pentru trupa lui Porumboiu.

Chiar dacă au pierdut pe teren, ploieştenii au o şansă de a câştiga cele trei puncte, indirect, la comisii. Numai că această şansă este una relativ mică, lucru recunoscut şi de oficialii clubului Dinamo.

Boss-ul echipei din Ştefan cel Mare, Nicolae Badea, a anunţat că Dinamo va depune un memoriu la comisii pentru a contesta dreptul de joc al tânărului Nicuşor Stanciu, pe motiv că acesta a semnat şi cu echipa bucureşteană şi cu Vasluiul. Porumboiu are, însă, o altă variantă şi spune că Stanciu a fost, de câteva luni bune, jucătorul Vasluiului.

La cum se prezintă lucrurile în momentul de faţă, mari şanse ca memoriul lui Dinamo să fie acceptat nu sunt. Chiar dacă ar fi acceptat, sunt şi mai mici şansele ca Vasluiului să i se ia punctele din urmă. „Este posibil să depunem un memoriu la comisiile abilitate să judece cazul, dar nu se pune problema ca FC Vaslui să rămână fără punctele câştigate pe teren", a declarat Nicolae Badea la DigiSport. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite