FC Vaslui-Fenerbahce, astăzi, ora 21:00: A fi sau a nu fi...în play-off

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Sânmărtean a fost printre cei mai buni jucători în meciul cu Fenerbahce
Lucian Sânmărtean a fost printre cei mai buni jucători în meciul cu Fenerbahce

În această seară, elevii antrenaţi de Marius Şumudică pot demonstra că rezultatul obţinut în întlnirea tur cu Fenerbahce nu a fost unul întâmplător.

Meciul se anunţă a fi unul extrem de disputat, mai ales că turcii vin mult mai montaţi şi mai decişi să întoarcă rezultatul şi, implicit, calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor în favoarea lor.

Elevii lui Şumudică vin şi după înfrângerea usturătoare de la Cluj, din etapa trecută, atunci când CFR a câştigat cu 3-0.

Cu toate astea, oficialii clubului galben-verde sunt optimişti şi speră ca Şumudică şi jucătorii lui să producă o surpriză frumoasă celor peste 14 mii de suporteri vasluieni ce vor fi prezenţi la Piatra Neamţ.

Am studiat foarte bine adversarul, iar ceea ce s-a realizat până acum este numai meritul băieților și al antrenorilor. Cred că am demonstrat că jucăm un fotbal modern, în viteză, iar acum va trebui să concretizăm", a declarat Daniel Stanciu, team-managerul SC Vaslui.

„Toată lumea spune că avem prima şansă, după 1-1 la Istanbul, dar nu este deloc aşa. Ei au câştigat o săptămînă de pregătire şi vor avea alt ritm. Va fi un meci deosebit de greu şi sper să putem trece peste emoţiile acestei oportunităţi de a merge mai departe. Dacă vom încerca să jucăm la 0-0, nu vom avea nici o şansă, va fi sinucidere curată!", a declarat şi tehnicianul galben-verzilor, Marius Şumudică.

Partida din această seară va fi transmisă în direct de ProTV.

Intră pe
vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite