Elevi bârlădeni, în comă alcoolică la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi adolescenţi, de 14 şi respectiv 15 ani, au ajuns ieri după-amiază la spital în comă alcoolică, ei fiind preluaţi de ambulanţă de lângă şcoala la care învăţau.

Cei doi erau elevi ai Colegiului Tehnic „A.I Cuza" din Bârlad. Din câte se pare, ei au băut împreună o sticlă de tărie imediat după ce au terminat orele. S-au îmbătat atât de tare, încât au căzut înttr-un şanţ aflat în apropierea liceului la care învăaţă.

Băieţii au fost găsiţi întâmplător de un echipaj de ambulanţă chemată în zonă prin apel 112 pentru o fetiţă cu spasmofilie. Aşa au avut norocul cei doi tineri să beneficieze de îngrijiri medicale, înainte să degere de frig în stradă, şi mai apoi să ajungă la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman" din localitate.   

„Cei doi pacienţi sunt în comă de gradul I. Momentan sunt perfuzaţi şi stabili. Aşteptăm să iasă din comă peste câteva ore, cel târziu mâine dimineaţă. Contează cât de mult au băut, ce anume au băut şi cum le funcţionează metabolismul", ne-a declarat Gabriela Daniş, purtătorul de cuvânt al spitalului bârlădean.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite