Eleve din Bârlad,la expoziție în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grupul Sirius din Bârlad
Grupul Sirius din Bârlad

Începând de mâine, timp de 4 zile, la Palatul Național al Copiilor din București va avea loc o expoziție cu 40 de astrofotografii făcute de elevi din toată țara. Printre aceștia se află și două eleve de la liceul bârlădean "Mihai Eminescu", membre și ale Asociației Astronomice "Sirius" din aceeași localitate.

Cele două fete au participat, zilele trecute, la concursul național "Astrofotografia în explorarea Universului", acolo unde s-au evidențiat cu lucrările lor. Este vorba despre Cristina Crăciun, care a obținut premiul al II-lea la secțiunea fotografie artistic și de Daniela Popa care s-a clasat pe locul IV, la aceeași secțiune.

Vor primi premiile prin poștă

Pe lângă cele două fete, au mai fost remarcate lucrările intrate în preselecţie ale elevilor  Mihail Chiriţă - clasa a X-a, Andreea Grigoratus - clasa a XII-a și Violeta Dumbravă - clasa a XII-a, cu toții elevi ale aceluiași liceu. Toţi participanţii la competiţie vor primi prin poştă, la unităţile şcolare, diplome de participare. Elevii premiaţi cu locurile III şi IV vor primi reviste „National Geographic", cu locul II  vor primi DVD „Eyes on the skies", iar cu locul I vor primi o enciclopedie „Spaţiul în trei dimensiuni".

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite