N' Doye a fost dat afară de la FC Vaslui
0Mijlocaşul lui FC Vaslui, Ousmane N'Doye, nu va mai fi primit la echipă după ce a fugit din cantonament într-o noapte şi a ajuns la 7 dimineaţa.
Acest lucru l-a înfuriat la culme pe finanţatorul Adrian Porumboiu care a anunţat că senegalezul poate pleca la orice echipă vrea deoarece la FC Vaslui nu va mai fi primit.
„N'Doye este un nesimţit, ce să-i zic! Pleacă din cantonament la 23:00 şi vine la 7 dimineaţa. Să plece unde vrea că eu nu-l mai primesc la echipă. Zici că-i un moşneag care-i duc pensia pe teren. Ce să fac acum, să-l caut la dinţi ca pe cal? Cu Wesley nu am nimic. Un jucător care n-a lipsit de la niciun antrenament şi a marcat 27 de goluri, un model pentru toţi!", a declarat Adrian Porumboiu la Sport Total FM.
Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!