Două firme din Bârlad, cercetate pentru evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorii a două firme bârlădene s-au ales cu dosar penal pentru evaziune fiscală. La una dintre cele două societăţi poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor Bârlad, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui şi comisarii Gărzii Financiare au descoperit şase persoane care nu deţineau contracte de muncă.

Firma, ce are drept profil de activitate achiziţia şi comercializarea de produse alimentare a mai fost amendată cu 600 de lei pentru că nu a respectat condiţiile de depozitare a produselor alimentare.

"La punctul de lucru al societăţii lipseau documentele de evidenţă primară, iar operaţiunile de evidenţă contabilă nu erau  la zi. De asemenea, au fost descoperite şi două registre de evidenţă contabilă dublă în care erau consemnate operaţiunile de livrare a mărfurilor şi de încasare a banilor pe reţeaua de distribuţie", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Administratorul firmei, Nineta B., din municipiul Bârlad s-a ales cu dosar penal.

Cel de-al doilea control s-a făcut la o firmă de panificaţie. La această activitate au participat reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui şi Gărzii Financiare Vaslui.  "În urma verificărilor la stocurile scriptice şi faptice ale produselor folosite în procesul de fabricaţie, precum şi modul de ţinere a evidenţei contabile, a fost luată măsura de ridicare în vederea confiscării a  cantităţii de 392 kg făină. La sediul societăţii au fost identificate mai multe registre cu evidenţă contabilă dublă", a precizat Mihaela Ştraub. Administratorul firmei, Zaharia G., de 73 de ani s-a ales cu dosar penal.  

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite