Doi hoţi de lănţişoare care au terorizat femeile din Vaslui au ajuns după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri, în vârstă de 18 şi 20 de ani, au ajuns în arest după ce au fost prinşi de oamenii legii, ei fiind cercetaţi pentru tâlhărie.

Cei doi tineri, ambii din localitatea vasluiană Mânjeşti, sunt acuzaţi că au tâlhărit mai multe femei cărora le-au furat lănţişoarele de la gât în plină stradă.

Potrivit poliţiştilor, modul lor de operare era unul extrem de bine gândit. Aceştia identificau o femeie care avea lănţişor la gât, dar care avea şi bagaje în mâini, o urmăreau, iar în momentul în care ajungeau într-o zonă mai puţin circulată unul dintre ei îi smulgea victimei lănţişorul, după care se făceau nevăzuţi.

Cei doi tâlhari au fost prinşi în urma unei acţiuni comune desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi Biroului de Investigaţii Criminale Vaslui, chiar în momentul în care vroiau să mai tâlhărească o femei de 65 de ani.

„Împotriva celor doi, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui", ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui şi a dispus arestarea preventivă  a celor doi pentru o perioadă de 29 zile.

Prejudiciul cauzat la comiterea faptelor este de aproximativ 4.000 lei.

Poliţia recomandă

Oamenii legii recomandă ca, în cazul în care integritatea corporală sau viaţa vă sunt puse în pericol, să renunţaţi la bunurile pretinse de agresor. Reţineţi însă cât mai multe semnalmente ale acestuia: înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite