Deputatul Dan Marian şi-a anunţat candidatura la şefia CJ Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul democrat liberal, Dan Marian, şi-a anunţat oficial candidatura din partea formaţiunii politice pe care o reprezintă la preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui.

Anunţul a fost făcut ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, pe care parlamentarul a susţinut-o la sediul municipal din Bârlad. Dan Marian şi-a motivat candidatura spunând că judeţul Vaslui are nevoie de o schimbare de guvernare locală, preşedenţia CJ aparţinând de 20 de ani Partidului Social Democrat (PSD).

„Am decis să candidez la şefia Consiliului Judeţean pentru că, în primul rând, mi-am asumat acest lucru odată cu candidatura mea la preşedinţia organizaţiei judeţene a PDL Vaslui, în februarie 2011. Anunţul îl fac acum, la început de an, pentru că în 2012 mi se încheie cariera de parlamentar. Consider că judeţul Vaslui are nevoie de o schimbare şi că, după 20 de ani de guvernare locală, PSD trebuie să plece în opoziţie", a declarat deputatul Dan Marian.

Fost preşedinte şi al organizaţiei judeţene Vaslui a Partidului Naţional Liberal până în 2009, Dan Marian se află la cel de-al doilea mandat de deputat, după ce în perioada 2004-2008 i-a reprezentat pe liberali în Parlament.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite