Stiri din Vaslui

26 de păgubiţi „Dacia” de dinainte de 1990 au câştigat procesul împotriva statului

13 noiembrie 2011, 08:05 |  Autor: Ionuţ Balaban | 

Cuvinte cheie: vaslui, adevarul, acvtualitate, pagubiti, dacia, titluri, proprietate,

Dacia 1310

Vaslui

Dacia 1310

 

26 de vasluieni care au rămas fără depozitele constituite la CEC înainte de 1990 în vederea achiziţionării unui autoturism au câştigat procesul intentat statului român, instanţa de judecată obligând Ministerul Finanţelor să achite despăgubiri în titluri de stat, în cuantum de până la 24.000 lei pentru fiecare persoană.

Aste vorba de acele persoane păgubite care, la începutul anilor '90, le-au fost transferaţi banii de la CEC o altă unitate bancară, respectiv BRD. Potrivit sentinţei dată de instanţa vasluiană, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este obligat să acorde despăgubiri tuturor celor 26 de persoane, constând în titluri de stat.

„Din calculele făcute de expertul contabil şi însuşite de instanţă, despăgubirile pe care le vom primi vor ajunge până la 24.000 lei, echivalentul unui depozit de 70.000 de lei din anul 1989, adică atât cât costa un autoturism Dacia. Suntem convinşi că Ministerul Finanţelor va face recurs, însă cred că vom avea câştig de cauză şi la următoarea instanţă, existând şi hotărâri ale CEDO favorabile nouă în acest sens", a declarat Ioan Aionoaei, preşedintele Sindicatului „Moldosin" Vaslui, cel care i-a reprezentat în instanţă pe păgubiţii „Dacia" .

Sentinţa dată de Judecătoria Vaslui este definitivă, dar nu şi irevocabilă, Ministerul Finanţelor Publice având posibilitatea de a face recurs la tribunal.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Dacia, Mercedes şi BMW, cele mai furate maşini în România

    Aproape 9200 de autoturisme Dacia, din care majoritatea sunt modelul 1310 şi 1300, apar la rub ...

    Chipurile angelice din copilărie ale studenţilor ucigaşi de la Medicină

    Carmen Bejan şi Sergiu Florea, care au tranşat un rom într-un cămin al Universităţii de Medicin ...

    Vosganian: Despăgubiri pentru toţi deponenţii CEC înscrişi pentru maşini înainte de 1989

    Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat la Iaşi, că va elabora un nou ...

    A fost aprobată o nouă taxă de poluare. Vezi cât vei plăti pentru a-ţi înmatricula maşina

    Deputaţii au aprobat joi, 15 decembrie, proiectul de Lege privind taxa pentru emisiile poluante ...

    Atragerea fondurilor UE, sport extrem în România

    Regulile autorităţilor se schimbă în timpul jocului, iar beneficiarii trebuie să semneze mii de ...

    Forbes: Omul de afaceri Doru Panaitescu face bani din aventuri pe coclauri

    Imaginează-ţi cum ar arăta personajul Ursu din romanul „Cireşarii" cu un job greu şi o maşină d ...

    Surse: Cum arată schiţa Guvernului Ponta

    PSD şi PNL îşi vor împărţi paritar locurile din viitorul Guvern, condus de premierul Victor Pon ...

    Avocați trimiși în judecată pentru spălare de bani și fals după ce au fost “turnați” de clientul care le-a dat șpaga

    O familie de avocați din județul Hunedoara, Ion și Daniela Sava, au fost trimişi în judecată d ...

    Cum a fost executat un alt Frunzăverde

    Acum, că toţi ştiau ce avea să se întâmple, se prefăceau că în tabăra lor va fi bine, că vor fi ...

    Şerban Ionescu va primi 80.000 de lei de la Guvern pentru tratament

    Guvernul şi-a dat acordul pentru a acoperi costurile de tratament în străinătate pentru actorul ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole