DNA-ul cere ca „Lotul Albița“ să fie judecat în altă instanță

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, la Tribunalul Vaslui, a avut loc un nou termen de judecată în dosarul în care cei 47 de polițiști de frontiieră din „Lotul Albița" sunt acuzați de  luare de mită și constituirea unui grup infracțional.

Invocând vicii de procedură, procurorul de instanță a cerut magistraților vasluieni să decline dosarul susținând că doar Înalta Curte de Casație și Justiție este cea care trebuie să decidă care instanță este competentă să îi judece pe cei 47 de polițiști de frontieră. Cu toate acestea, judecătorii vasluieni au amânat până pe data de 26 ctombrie termenul pentru judecarea fondului, tot la Tribunalul Vaslui, asta și pentru că unul dintre inculpați nu a mai fost reprezentat de avocatul angajat.

Vor să scape de interdicții

Până la următorul termen, Tribunalul Vaslui trebuie să se pronunțe asupra cererilor invocate de apărătorii a șapte dintre inculpați cu privire la interdicțiile primite. Este vorba de comisarul Daniel Corban care, prin vocea avoatului său, a cerut judecătorilor să îi ridice interdicția de a părăsi localitatea. Apărătorul său a mai solicitat să-i fie ridicate clientului și interdicția de a conduce o mașină și de a participa la spectacole artistice, invocând actul de cultură, spunându-le magistraților că lui Corban îi este încălcat un drept fundamental, acesta fiind și tatăl a doi copii. De asemenea, alți șase polițiști de frontieră au cerut și ei să le fie ridicate interdiciția de a profesa, deoarece le este încălcat dreptul la muncă.

Au fost mielușei

Dacă la termenul trecut cei 47 de polițiști de frontieră au utat de regulile bunului simț, de această dată lucrurile au stat total invers. Atenționați și de președintele de instanță, aceștia nu și-au mia permis s vocifereze și să vorbească neîntrebați. Mai mult, nici la ieșirea din sala de judecată, nu s-au mai dat în stambă și nu au mai făcut glume de prost gust.

image

Comisarul Daniel Corban vrea să scape de interdicții

Vă reamintim că „Lotul Albița"  a ajuns în atenția anchetatorilor după ce în perioada noiembrie 2010-ianuarie 2011, oamenii legii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au pretins, primit sau acceptat sume de bani ca mită, atât în nume propriu, cât şi în numele celorlalţi colegi, pentru a trece cu vederea şi a nu constata infracţiuni, contravenţii sau nereguli comise la trecerea frontierei de stat a României. Mai mult, unele probe au relevat că polițiștii au cerut mită atât bani, cât și alcool, țigări sau produse alimentare.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite