Coşurile de fum defecte au făcut o nouă victimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bătrân a murit, ieri, după ce locuinţa i-a luat foc din cauza coşului de fum defect. Pentru lichidarea incendiului, pompierii de la Detaşamentul Vaslui au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor.

La faţa locului s-a deplasat şi grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt" al judeţului Vaslui. „Din păcate, un bătrân în vârstă de 75 de ani şi-a pierdut viaţa, fiind surprins de flăcări în interiorul locuinţei. Trupul acestuia a fost găsit de pompieri, după lichidarea incendiului, în una din cele trei camere ale casei. Bătrânul era singur în locuinţă în momentul izbucnirii incendiului", a spus lt. Alina Poiană, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Ea  a adăugat că în momentul în care au sosit pompierii, flăcările cuprinseseră întreaga casă, acoperişul din tablă pe astereală din lemn fiind prăbuşit. „Focul a distrus tâmplăria casei, două paturi, acoperişul pe o suprafaţă de 80 metri pătraţi, diverse textile. Din cercetările efectuate, se pare că incendiul a pornit de la coşul de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile. Din nefericire, de la începutul acestui an alte patru persoane - dintre care şi un copil de doi ani- şi-au pierdut viaţa în incendii", a mai spus Poiană.


Pentru ca astfel de situaţii dramatice să nu se mai repete, pompierii vă recomandă să respectaţi următoarele reguli:
-    verificaţi şi efectuaţi curăţarea mijloacele de încălzire înainte de exploatare;
-    verificaţi şi curăţaţi coşurile de fum (etanşeitate, treceri prin acoperiş şi planşee la distanţă de siguranţă faţă de materiale combustibile);
-    nu depozitaţi în apropierea sobelor materiale uşor inflamabile;
-    nu folosiţi pentru aprinderea focului lichide inflamabile;
-    nu exploataţi sobele cu uşiţa pentru alimentare deschisă;
-    nu supraalimentaţi sobele cu lemne sau alte materiale combustibile;
-    nu folosiţi mijloace de încălzire electrice improvizate;
-    nu amplasaţi mijloacele de încălzit electrice în apropierea materialelor combustibile;
-    nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice, prin amplasarea mai multor consumatori pe aceeaşi reţea; nu folosiţi siguranţele electrice improvizate; orice intervenţie la instalaţiile electrice se va efectua de către personal specializat.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite