Vaslui: Copilul care a condus un autobuz s-a ales cu dosar penal. Şoferul care l-a lăsat riscă 5 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii bârlădeni s-au autosesizat cu privire la filmuleţul postat pe Internet în care un puşti conduce un autobuz plin cu pasageri. Atât el cât şi şoferul care l-a lăsat la volan s-au ales cu dosare penale, ce au fost trimise în această dimineaţă la Parchet.

Din cercetările făcute de oamenii legii din Bârlad rezultă că vehiculul a fost condus câţiva kilometri de către George P., de 15 ani. Băiatul este domiciliat în comuna Zorleni şi a fost lăsat la volanul autobuzului de către concubinul mamei sale, Constantin Manole, de 60 de ani. Vehiculul se deplasa dinspre Bârlad spre comuna Bogdăniţa şi în el se aflau mai mulţi pasageri.

Vezi aici filmuleţ cu puştiul care conduce autobuzul

În urma investigaţiilor, poliţiştii bârlădeni nu au reuşit să stabilească cu exactitate data la care a fost făcut filmuleţul. "Şoferul susţine că nu mai ştie exact când s-a petrecut scena, iar din discuţiile pe care le-am avut cu copilul şi cîţiva martori, se pare că filmuleţul ar fi fost făcut în perioada septembrie 2009 - iunie 2010. Până acum, nu am reuşit să dăm de cel care a filmat", ne-a spus Dorin Ilău, agentul rutier care instrumentează cazul.

Constantin Manole a recunoscut veridicitatea filmuleţului şi a spus poliţiştilor că a fost prima şi ultima dată când l-a lăsat pe copil la volan.

Atât pe numele şoferului cât şi pe al copilului s-au întocmit dosare de cercetare penală, pedeapsa fiind încadrată între unu şi cinci ani de închisoare. Dacă George va scapa, cel mai probabil, cu o amendă administrativă, instanţa îl poate condamna pe şofer la închisoare cu executare, întrucât nu este la prima abatare. El a mai fost cercetat penal, anul trecut, pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe vaslui@adevarul.ro

image
Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite