Constantinescu e printre cei mai bogaţi edili din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Bârladului şi-a asigurat viitorul prin acţiunile pe care le are la o firmă de construcţii din oraş. Potrivit declaraţiilor de avere postate pe site-urile instituţiilor la care activează, edilii vasluieni trăiesc fără grija zilei de mâine.

Chiar dacă au în subordine angajaţi care trăiesc de pe o zi pe alta din cauza lefurilor mici, cei mai mulţi edili din primăriile din Vaslui şi Bârlad duc o viaţă de nababi. Au maşini de lux la poartă, hectare de teren pe numele lor sau dividente de sute de mii de ei. De altfel, majoritatea edililor au acţiuni la diferite societăţi comerciale.

Primarul Bârladului, Constantin Constantinescu, este acţionar la Construcţii Consult, firmă care i-a rotunjit conturile numai în ultimul an cu peste 430.000 de lei. Constantinescu mai are 67.000 de lei şi 18.000 de euro în conturi bancare, jumătate de hectar de teren la Poiana Sărată şi o casă de 286 de metri pătraţi în cartierul Cotu Negru.

 Primarul de Vaslui, mai sărac

"Firma la care sunt acţionar are o vechime de 20 de ani. A fost prima din judeţul Vaslui care a fost privatizată. Restul comentariilor eu zic că sunt de prisos", a comentat laconic primarul Bârladului.

Nu la fel de norocos se poate considera omologul său de la Vaslui, Vasile Pavăl. Potrivit declaraţiei sale de avere, primarul din oraşul reşedinţă de judeţ nu trece pe la bancă decât pentru a-şi plăti datoria de 85.000 de euro pe care o are şi nu este acţionar la nicio firmă. Ce-i drept, se plimbă cu două maşini şi locuieşte într-o casă de 170 de metri pătraţi şi un apartament.

"Sunt un om normal care, după 30 de ani de muncă, consider că am strictul necesar. Nici nu îmi doresc mai mult de atât. Vreau doar să fiu sănătos, să-mi văd cei doi copii realizați și să îmi duc mandatul până la capăt", ne-a declarat primarul Vasluiului

 Ciurariu a câştigat la Loto

Vasile Pavăl consideră că nu se merită să fii primar: "Nici înainte nu era un salariu de speriat, dar nu pentru bani am ales să mă lupt să devin primar. La cât de multă muncă este eu zic că nu sunt remunerat pe măsură", a încheiat acesta.

Cel mai bogat consilier este vasluianul Adrian Tighici, care are în conturi peste 300.000 de lei şi 300.000 de euro. 35. 000 de euro la bancă are şi Florin Ciurariu care l-a prins pe Dumnezeu de un picior anul acesta. Fostul inspector şcolar a câştigat aproape 19.000 de lei la Loto. Cei doi nu au putut fi contactaţi pentru a ne oferi un punct de vedere.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite