Conservatorii vasluieni, interzişi la protestul din capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Filialei Judeţene Vaslui a Partidului Conservator (PC) acuză Partidul Democrat Liberal de abuz de putere, după ce operatorii de transport au refuzat să meargă spre capitală la mitingul organizat de USL, motivând că au fost ameninţaţi să nu facă această deplasare deoarece îşi vor pierde licenţa.

Potrivit preşedintelui PC Vaslui, Alin Trifu, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vasluii au contactat conducerea locală a PC pentru a solicita detalii cu privire la ora deplasării spre Bucureşti.

„Cum se poate explica că una din firmele de transport contactate de noi ne-a returnat avansul dat spunându-ne că nu mai face deplasarea deoarece riscă să îşi piardă licenţa de transport. În plus, nu înţelegem de ce şeful jandarmilor vasluieni ne sună şi ne întreabă când şi cu ce plecăm spre capitală. Cu toate acestea, tot ceea ce ni se întâmplă nu face decât să ne întârească . Vom ajunge, oricum ar fi, la Bucureşti, prin alte mijloace", ne-a declarat Alin Trifu, preşedintele conservatorilor vasluieni.

Chiar dacă nu au găsit firme care să le asigure transportul cu autobuzul la Bucureşti, 130 de conservatorii vasluieni sunt hotărâţi să ajungă, joi, la mitingul programat în Capitală cu trenul sau maşinile personale.                      

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite