"U" Cluj - Vaslui, 0-1: Adailton l-a demis pe Ionuţ Badea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa lui Viorel Hizo a fost dominată aproape tot meciul de Universitatea Cluj, dar un contraatac pe finalul meciului le-a fost fatal elevilor lui Ionuţ Badea, care dăduseră impresia că sunt echipa mai bună.

Golul lui Adailton din minutul 86 a adus galben-verzilor trei puncte preţioase şi FC Vaslui reintră în lupta pentru titlu, care părea imposibilă la un moment dat.

Trupa finanţată de Adrian Porumboiu a urcat, deocamdată, pe locul patru în Liga I, înaintea Stelei, şi a scurtat la şase puncte distanţa faţă de liderul Dinamo. În ceea ce priveşte desfăşurarea partidei, aceasta a părut că se îndreaptă către un egal alb, în ciuda ratărilor pe bandă rulantă ale gazdelor, dar o greşeală de marcaj a fundaşilor clujeni le-a permis vasluienilor să dea lovitura.

„Studenţii", n-au mai câştigat de cinci meciuri în Liga I şi Ionuţ Badea e ca şi demis. Informaţia a fost dezvăluită chiar de atacantul Machado care a spus: Ionuţ Badea şi-a luat la revedere de la noi, cred că a fost demis. Antrenorul a confirmat spusele jucătorului, dar a spus că va mai avea mâine o ultimă discuţie cu patronul Florian Walter.

„Mi-am luat la revedere de la jucători, dar o să vorbesc mîine cu Walter şi vom decide ce vom face în continuare", a afirmat Badea.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite